Post Tagged with: "ULBS"

sursa foto: ULBS

„Cunoașterea în mișcare”, la Sibiu: cercetarea educațională, între inteligența artificială și realitatea din școli

Învățământ 22/09/2026 at 19:45

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a găzduit, în perioada 17–19 septembrie 2026, cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Naționale de Cercetare în Educație – CERED 2026. Timp de trei zile, cercetători, cadre didactice, doctoranzi și practicieni din domeniul educației au discutat despre provocările și transformările sistemului educațional, de la inteligențaRead More

sursa foto: Confucius Sibiu

Hanfu, ceai și povești despre Lună: China își deschide porțile pentru sibieni, în cadrul unui eveniment dedicat Festivalului de la Mijlocul Toamnei

Evenimente, Timp liber 22/09/2026 at 19:18

Sibienii sunt invitați să descopere tradiții, gusturi și simboluri ale culturii chineze la un eveniment organizat de Institutul Confucius al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Participanții vor putea îmbrăca veșminte tradiționale Hanfu, degusta ceai chinezesc, participa la dansuri și jocuri tradiționale și își vor putea primi numele scris în caractereRead More

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Sibiul redescoperă magia științei: Experimente, roboți și întâlniri cu cercetători la Noaptea Cercetătorilor

Învățământ 21/09/2026 at 08:54

Știința iese din laboratoare și ajunge mai aproape de public pe 25 septembrie, când Sibiul găzduiește o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor. Experimente, demonstrații, roboți, ateliere, expoziții și întâlniri cu cercetători îi așteaptă pe copii, tineri și adulți, într-un eveniment care își extinde activitățile și în mai multe comunități dinRead More

Sursă foto: ULBS

Peste 4 milioane de lei pentru studenții ULBS. Aproape 4.400 de burse sociale acordate la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Învățământ 15/09/2026 at 20:00

Sprijin concret pentru studenții aflați în situații vulnerabile. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu s-a numărat printre cele 44 de instituții de învățământ superior din România implicate într-un amplu program de acordare a burselor sociale din fonduri europene. La ULBS, 1.040 de studenți au beneficiat de aproape 4.400 de burse, înRead More

Sursă foto: ULBS

Grant european de 1,5 milioane de euro pentru ULBS: Universitatea din Sibiu coordonează un proiect internațional dedicat patrimoniului gastronomic

Învățământ 09/09/2026 at 09:50

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut un grant de 1,5 milioane de euro prin programul Horizon Europe Twinning, pentru proiectul HERITASTE, dedicat modului în care inteligența artificială influențează percepția asupra patrimoniului gastronomic european. ULBS va coordona, timp de trei ani, un consorțiu internațional din care fac parte universități dinRead More

sursa foto ULBS

Sibiul devine, în această toamnă, o scenă pentru „arta fără bariere”. ULBS lansează EchoCamp, platforma internațională dedicată artelor dizabilității

Evenimente 04/09/2026 at 15:15

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu lansează în această toamnă EchoCamp, un proiect internațional care aduce împreună persoane cu și fără dizabilități, artiști, cercetători și practicieni culturali din România și din străinătate. Timp de zece zile, Sibiul va deveni un spațiu de creație, cercetare și dialog despre dizabilitate, accesibilitate și rolulRead More

sursa foto: ULBS

Ștefan Baghiu aduce la Sibiu un grant ERC de 1,5 milioane de euro. ULBS intră în liga universităților europene cu proiectul MEELNA

Învățământ 03/09/2026 at 15:30

Lectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a câștigat unul dintre cele mai prestigioase granturi europene pentru cercetători aflați la începutul carierei. În următorii cinci ani, echipa sa va reconstrui cantitativ istoria literaturilor din România, Polonia, Ungaria și Serbia. O performanță majoră pentru cercetarea de la Sibiu: Ștefan Baghiu, lector alRead More

sursa foto: ULBS

ULBS a finalizat modernizarea Căminului Studențesc nr. 4 și a cantinei din Bulevardul Victoriei

Învățământ 01/09/2026 at 18:58

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță finalizarea unui proiect de peste 30,3 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea Căminului Studențesc nr. 4 și a cantinei studențești de pe Bulevardul Victoriei. Investiția, realizată prin PNRR, urmărește îmbunătățirea condițiilor de cazare și masă pentru studenți și dezvoltarea infrastructurii universitare din Sibiu.Read More

Foto: Mesagerul de Sibiu

Finanțare record pentru ULBS: 17,7 milioane de euro pentru cinci proiecte de cercetare

Știri 27/08/2026 at 12:57

ULBS câștigă o finanțare europeană record, de 17,7 milioane de euro, pentru cinci proiecte de cercetare interdisciplinară, în colaborare cu mediul privat.   Cele cinci proiecte în valoare totală de 17,7 milioane de euro, câștigate de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin centrele sale de cercetare, au fost selectate spreRead More

sursa foto: ulbsibiu.ro

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu câștigă un nou proiect european de 400.000 de euro dedicat incluziunii în învățământul superior

Învățământ 31/07/2026 at 09:29

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) își reconfirmă angajamentul pentru promovarea unui mediu academic deschis, modern și incluziv prin câștigarea unui nou proiect european dedicat consolidării diversității și incluziunii în universitățile europene. Proiectul, elaborat și câștigat de Direcția de Relații Internaționale a ULBS, beneficiază de o finanțare de 400.000 deRead More

Foto: Ioan Marian Țiplic

Profesorul sibian Ioan Marian Țiplic, ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie

Învățământ 17/07/2026 at 12:25

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu marchează o nouă reușită academică, după ce prof. univ. dr. Ioan Marian Țiplic, unul dintre cei mai apreciați specialiști în arheologie medievală din România, a fost ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie.   Anunțul a fost făcut de reprezentanții Departamentului de Istorie, Patrimoniu șiRead More

Sursă foto: ULBS

ULBS scoate la concurs peste 3000 de locuri fără taxă la programele de licență și master la admiterea în anul universitar 2026-2027

Știri 15/07/2026 at 13:47

În sesiunea de admitere a lunii iulie 2026, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu scoate la concurs un număr de 2053 de locuri fără taxă, pentru programele de licență și aproape 1000 de locuri subvenționate de la buget la programele de master. Universitatea va acorda și în acest an, din finanțareRead More

Sursă foto: Facebook Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului

Alege să răspunzi pozitiv provocărilor viitorului alături de Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului Sibiu

Învățământ, Societate, Știri 14/07/2026 at 14:48

Viitorii studenți pot alege să studieze domenii precum securitatea alimentară, protecția mediului și dezvoltarea durabilă la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului (SAIAPM) din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, care oferă programe de studii adaptate cerințelor societății moderne. Programele sunt complexe și bine stabilite. Ingineria ProduselorRead More

sursa foto: ULBS

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea Româno-Americană încheie un acord de colaborare pentru dezvoltarea învățământului superior și a cercetării

Învățământ 01/07/2026 at 08:45

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și Universitatea Româno-Americană (RAU) din București anunță semnarea pe 29 iunie 2026 a unui acord-cadru de colaborare instituțională, menit să consolideze relațiile academice, educaționale și științifice dintre cele două prestigioase instituții de învățământ superior. Documentul oficial a fost semnat la Sibiu în Sala „LucianRead More

Sibiul devine gazda unui proiect european dedicat comorilor arhitecturale urbane

Sibiul devine gazda unui proiect european dedicat comorilor arhitecturale urbane

Învățământ 25/06/2026 at 20:00

Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane din Sibiu va găzdui, în foaierul facultății de pe strada Victoriei nr. 5-7, în data de 29 iunie 2026, ora 12:00, vernisajul expoziției „Great Architectural Treasures of European Streets (GATES). Historical Gates of Sibiu (Romania), Opole (Poland)Read More