Gestul minunat al unui polițist aflat în timpul liber
Polițiștii din Șeica Mică au primit o „altfel” de solicitare din partea unui localnic.
Polițiștii din Șeica Mică au primit o „altfel” de solicitare din partea unui localnic.
Președintele Consiliului Județean le scrie celor de la PSD că se bucură de interesul acestora pentru buna desfășurare a activității la Spitalul Județean și că existența unei echipe de management profesioniste este esențială, mai ales în aceste zile grele.
Dacă vă este dor de un atelier de creație în limba germană, mâine de la ora 12.00 Sandi Rusu Costea vă dă întâlnire pentru a confecționa cea mai simpatică morișcă de vânt colorată.
Partea a doua a înregistrării concertului din 16 mai 2019 ne prilejuiește întâlnirea muzicală cu Simfonia „Manfred” de P.I. Ceakovski.
Tursib anunță programul de circulaţie al mijloacelor de transport în zilele de 1 – 3 mai.
„Greutățile crizei sanitare pe care o trăim nu pot fi depășite decât prin solidaritate, prin orientarea eforturilor tuturor actorilor sociali spre același obiectiv comun. Aceasta presupune și abandonarea politicii așa cum o știm, iar PLUS Sibiu a marcat de mult schimbarea necesară: membri ai partidului, cu diferite meserii, specializari șiRead More
Ne pregătim de minivacanța de 1 Mai pe care, la fel ca Paștele, o vom sărbători în cerc restrâns, acasă. În perioada 1 – 3 mai, polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile de verificare în trafic a respectării interdicțiilor privind circulația.
Consilierii județeni și locali ai Forumului Democrat al Germanilor din România au venit în sprijinul SCJU Sibiu pentru a asigura condiții de siguranță pentru personalul medical și implicit pentru pacienți.
În județul Sibiu, de la începutul epidemiei până azi s-au făcut 2051 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 282 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 264 adulți și 18 copii) și 959 de persoane confirmate negativ. PânăRead More
În România sunt confirmate până azi 11.978 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Președintele Klaus Iohannis intervine în scandalul autonomiei Ţinutului Secuiesc, acuzând PSD că ar avea o înţelegere cu Viktor Orban „să dea Ardealul ungurilor”.
Au avut nopți nedormite, dar au reușit să asigure echipament de protecție pentru toți cei din linia întâi în valoare de peste 10.000 de euro. Din donații!
Pasagerii Wizz Air vor fi nevoiți să poarte măști în avioane și vor păstra locuri libere.
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, a semnat ieri contractele de finanţare prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 pentru şapte proiecte.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă până mâine seară în cea mai mare parte a ţării.