Noul parc al Sibiului se va numi Belvedere, în urma votului sibienilor

“Aproape 1600 de sibieni au votat în cadrul acestui concurs inițiat de Primăria Sibiu pentru acordarea unui nume noului parc al orașului, din zona străzii Preot Bacca. Acesta se va numi Parcul Belvedere, conform preferințelor exprimate de cei mai mulți, iar în următoarea perioadă vom parcurge procedura legală pentru acordarea administrativă a acestui nume. Participarea largă este îmbucurătoare pentru că motivul concursului a fost tocmai acela de a-i implica pe cetățeni într-un proiect frumos. Le mulțumesc tuturor celor care au participat, fie propunând denumiri, fie votând cele 5 propuneri rămase în concurs” – Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Foto: Primăria Sibiu

Concursul a început în 9 ianuarie 2023, iar până în 19 ianuarie, sibienii au fost invitați să propună denumiri.

Au fost primite aproape 750 de propuneri din care, juriul alcătuit din membrii ai Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sibiu și din reprezentanți ai Primăriei Sibiu, a selectat 5 cel mai frecvent propuse denumiri.

În perioada 6-12 februarie, sibienii au fost invitați să voteze pentru una dintre cele 5 denumiri selectate. S-au înregistrat 1574 de voturi valabile, conform Regulamentului concursului, din partea cetățenilor cu domiciliul în Sibiu, din care:

  • 402 pentru Parcul Belvedere (25,54% din totalul voturilor valabile)
  • 371 pentru Parcul Colina (23,57 %)
  • 341 pentru Parcul Cibinium (21,66%)
  • 257 pentru Parcul Cindrel (16,33%)
  • 203 pentru Parcul Panoramic (12,90%)

Primăria Sibiu va organiza tragerea la sorți vineri, 17 februarie, cu ajutorul unui software specializat disponibil pe internet  – random.org. Pentru transparență, imaginile video cu extragerile le vom face publice pe pagina noastră de Facebook – Primăria Municipiului Sibiu.

Ulterior câștigătorii vor fi invitați să își preia premiile în cadrul unei festivități.

Primăria reamintește premiile oferite de Primăria Sibiu cu scopul încurajării implicării cetățenilor în acest proiect al orașului:

  • Locul I: o bicicletă și dreptul de a-și alege un arbore din parc pe care să îl adopte și care să fie identificat printr-o plăcuță cu numele câștigătorului.
  • Locul II: un abonament Sibiu Bike City valabil pentru 6 luni
  • Locul III: un set de materiale vegetale de plantat acasă, conținând un arbore ornamental sau o plantă de interior (la alegere), un mix de 5 plante perene și o cutie cu gazon.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*