„Foame” de cultură! 25 de proiecte cu tematică gastronomică, susținute cu bani publici
Peste 3 milioane de lei valorează proiectele gastronomice sau cu o componentă gastronomică pe care Primăria Sibiu le finanțează în acest an.
Peste 3 milioane de lei valorează proiectele gastronomice sau cu o componentă gastronomică pe care Primăria Sibiu le finanțează în acest an.
Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 marchează Ziua Internațională a Mediului printr-un eveniment inedit: bursa de plastic.
Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 organizează, în week-end, evenimentul „Gusturile iernii“, un eveniment dedicat promovării Gusturilor Sibiului, a producătorilor și produselor locale și a rețelei HoReCa din „Cartea gusturilor“.
Județul Sibiu a preluat oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană, eveniment găzduit, marți, de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“. Ceremonia a făcut parte dintr-un program mai larg dedicat acestui program, desfășurat în mai multe localități din județ.
Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 s-a dovedit până acum un program cu potențial turistic de excepție, dar politică de comunicare și promovare sub orice critică.
Consiliul Județean a organizat, vineri, o întâlnire între reprezentanții Consorțiului care gestionează Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 și primarii din județ.
Telemeaua de Sibiu este pentru prima dată prezentă la un târg internațional într-un stand autentic al Mărginimii.
Nici un eveniment gastronomic nu a găzduit Sibiul, anul acesta, deși poartă titlul de Regiune Gastronomică Europeană. Consorțiul de organizare așează pe masa sibienilor, deocamdată, doar vorbe goale.
Municipiul Sibiu și județul Sibiu continuă promovarea regiunii la două târguri de turism care au loc în această perioadă la Viena și Stuttgart.
Dans politic între ministrul Turismului și Consiliul Județean Sibiu.
Muzeul ASTRA organizează în acest sfârșit de săptămână un nou eveniment desfăşurat în cadrul Târgului de ţară, un program care are ca scop promovarea și susținerea tradițiilor și a culturii gastronomice din satul românesc.
În loc să arate unitate pentru județ de Ziua Națională a României, pesediștii și liberalii sibieni se jignesc și se acuză reciproc de lipsă de profesionalism.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins că programul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019 va fi un mare succes. Programul a fost lansat oficial, miercuri seară, la Clubul Diplomatic din București, dar primele demersuri au fost făcute acum patru ani, când Iohannis era primarul Sibiului.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins că programul „Sibiu – regiune gastronomică europeană 2019” va fi un mare succes, el afirmând că mâncarea din această zonă este cea mai bună.
Consorţiul care derulează Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a anunţat că SibCoin nu este, de fapt o monedă, ci un suvenir, după ce a apărut în presă informaţia conform căreia ar fi ilegal să se lanseze o monedă locală, cu care să se facă plăţi.