Spectacol de Dragobete
Elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu vor susține un spectacol intitulat „Azi e Dragobetele”.
Elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu vor susține un spectacol intitulat „Azi e Dragobetele”.
Medicii pediatri din cadrul PEDITEL 1791 au reușit, în primele două săptămâni ale acestei luni, să rezolve, prin telefon, 2.877 de apeluri. Peste 2.000 de părinți au găsit un răspuns pentru problemele de sănătate ale copiilor lor printr-un simplu apel către medicii care sunt mereu de gardă.
Autostrada A10 între nodurile Turda și Aiud este pregătită pentru a primi traficul rutier, așa cum demonstrează o filmare de la bordul unei mașini realizată vineri dimineață, anunță membrii Asociației Pro Infrastructură (API).
Sectoarele comerţ şi transporturi, impulsionate de consumul populaţiei, au contribuit cel mai mult la creşterea economiei din 2017, dar construcţiile şi deficitul import/export au temperat acest avans, media generală a creşterii fiind de 7%.
Poliţia Română anunţă că se caută soluţii mai bune pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc, menţionând că în mediul rural a fost propusă constituirea de patrule cu poliţişti din cadrul mai multor posturi şi secţii.
Claude Debusy – Trio în Sol major, Gaspar Cassadó – Trio în Do major și Astor Piazzolla – Anotimpurile sunt compozițiile pe care Ludens Piano Trio le vor prezenta în fața publicului sibian, marți, 20 februarie, cu începere de la ora 19, la Sala Thalia.
Proiectul de realizare a autostrăzii Pitești – Sibiu riscă să ajungă o bombă a contractelor de infrastructură din România, consecință a faptului că este pregătit prost, făcut pe genunchi și lansat în grabă, avertizează specialiști din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
În ultimii ani, filiala Sibiu a Societății de Științe Istorice din România (SȘIR Sibiu) a întregit peisajul cultural sibian prin proiecte științifice, editoriale și educaționale, care au implicat sute de elevi, studenți și cadre didactice universitare și preuniversitare.
O problemă a omului modern este consumul alimentelor, în special în a doua parte a zilei, mai ales înainte de culcare. Chiar dacă pare să nu ne afecteze, această situaţie ascunde în profunzime probleme grave de sănatate şi un dezechilibru alimentar, care, în timp, pot duce la un exces ponderalRead More
La Biblioteca Județeană ASTRA poate fi vizitată expoziția cartografică „Județul Sibiu – 50 de ani de la ultima reorganizare administrativă a României, în contextul a 100 de ani de administrație românească în Transilvania”.
Până pe 28 februarie, tinerii interpreţi de muzică populară din România şi diaspora se pot înscrie la preselecţia Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” 2018, iniţiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Vremea nefavorabilă este motivul pentru care compania Lufthansa a decis să anuleze zborurile München-Sibiu și Sibiu-München.
Cele mai mari cluburi sportive din Sibiu, Directia Județeană pentru Sport și Tineret, cluburi școlare și asociații de profil au depus la Primăria Sibiu un memoriu cu privire la unele disfuncționalități majore în funcționarea cluburilor sportive din municipiul Sibiu.
În ultimele 24 de ore, pe raza județului Sibiu s-au produs patru accidente rutiere soldate cu decesul unei persoane, rănirea gravă a uneia și rănirea ușoară a altor trei persoane, dintre care doi copii.
Teodor Birț, președintele FC Hermannstadt, a vorbit, ieri, într-o conferință de presă, despre meciul cu vicecampioana României, FCSB, din sferturile de finală ale Cupei României, care va avea loc pe Stadionul Municipal în data de 28 februarie, de la ora 18:30.