Este unul dintre cei mai populari sibieni, care, din 1997 a ales să își trăiască viața sub presiune, luptând mereu cu secundele pentru a salva vieți. Supranumit și ”Dr House de România”, medicul Cotizo Draia iese de fiecare dată în evidență atunci când trece pe străzile orașului în șaua vreuneia dintre motocicletele sale clasice. Ca orice om, are și el pasiunile sale: este un împătimit al mașinilor și motocicletelor vechi, clasice, adoră pisicile și…scrie literatură SF. Cu medicul urgentist Cotizo Draia poți discuta, ore în șir, despre orice, de la medicină, la istorie, arheologie, călătorii sau motoare. Noi am povestit despre prima sa mașinuță, despre cum a ajuns de la mașină la motocicletă, peripeții și aventuri pe două și patru roți și despre pisicile sale. Un interviu în exclusivitate pentru Mesagerul de Sibiu.
Reporter: Ești un iubitor al mașinilor și motocicletelor vechi, clasice. Care a fost prima ta mașină?
Dr. Cotizo Draia: Prima mașină a fost un VW Beetle, Broscuța, de 1200 din 1969, pe care mi-am cumpărat-o din Sibiu, eu fiind pe atunci timișorean. Am cumărat-o de la un domn în vârstă, era prin `92 cred, și, practic, o ținea laolaltă numai găinațul. Când am văzut-o, am zis ”Glumești!”. Era 400 de mărci. Omul îmi explica că e bună… dar… Și am zis așa ”dacă îi punem benzină, îi dăm o cheie și pleacă, eu o iau”. Și a pornit!
Pe urmă i-am făcut plinul și m-am dus spre Timișoara cu ea, escortat de taică-meu, care venise cu Dacia lui. El nu putea înțelege de ce vreau eu o mașină veche, de ce nu îmi iau o Dacie, cum era la modă pe atunci, să te duci în țările astea foste comuniste – DDR, Ungaria, Cehoslovacia etc – unde noi exportasem Dacii și acum ei scăpau de ele, că veniseră BMW-urile la modă acolo. Românii căutau atunci Dacii, că se gândeau că știu să le repare, suflăm în jiglor, știm cum funcționază. Și îți luai o Dacie.
Foto: Cotizo Draia cu primul Beetle, în drum spre Păltiniș
R.: Deci…Broscuța a fost mașina pe care ți-ai dorit-o?
C.D.: Da. Dar inițial am găsit un VW din ăsta, Beetle, dar de 1500, automatic. Fusese al unei nemțoaice, o adusese cineva, o cumpărase, cu vreo 700-800 de mărci. Eu aveam atunci vreo 600 de mărci. Ai mei au spus că dacă îmi iau Dacie, îmi dau diferența. Dar numai pentru Dacie. Și m-am dus cu ei să vadă Broscuța. Am crezut că îi impresionez, dar omul cerea 1200 de mărci pe ea. Mașina era perfectă. Dar ai mei nu au vrut nicicum, eu nu aveam diferența, așa că mașina a ajuns la un preot, dintr-un sat de prin jurul Timișoarei, dar căruia îi cam plăcea să bea. Și până la urmă, a băgat-o într-un stâlp, beat fiind, și asta a fost!
R.: Cum ai ajuns la Sibiu?
C.D.: În Sibiu am venit la sfârșitul lui `94. Din ianuarie 1995 a început rezidențiatul la Sibiu. Eram deja căsătorit din 1992.
Am venit la Sibiu și fiind tineri medici, cu salarii extrem de mici, nu aveam cum să trăim decât ”sponsorizați” de părinți. Așadar, am venit la Sibiu cu mașinuța asta, Broscuța, cu care eu m-am dat până prin `99-2000, când socrului i s-a făcut milă de noi și ne-a luat un VW Golf 1.5 diesel, galben, cu care ne-am dat până prin 2001-2002, adică vreo 2-3 ani. După care s-au gândit ei că eram deja medici specialiști amândoi și nu mai cadra să ne dăm cu mașini de doi bani. Eu eram foarte încântat însă de mașinuța mea, tot la broscuță rămăsesem, tot cu ea mă dădeam mai mult. Socrul meu a vrut să ne ia în leasing ceva Skoda Felicia, dar până la urmă ne-am luat un Golf III second hand, de 1.4. Mie nu mi-au prea plăcut mașinile mai noi, cred că nu m-am maturizat.
R: Știu că ai ajuns pentru prima dată pe o motocicletă datorită lui Andy Fazekas. Cum v-ați cunoscut?
C.D.: Pe Andy l-am cunoscut ca pacient. Mi-a venit într-o noapte la Urgențe, adus de un prieten de-a lui, …era prin `97-`98. Cu ce se ocupau ei în noaptea aceea? Se dădeau pe Calea Dumbrăvii cu motorul, pretenul lui conducea, iar Andy se urcase în picioare pe șaua din spate și mergeau așa. Și a căzut! Nu știu că viteză aveau, dar nu cred că a fost foarte funny, pentru că Andy era plin de incrustații de asfalt. Atunci oamenii mi-au dat o carte de vizită și m-au invitat la întâlnirea motocicliștilor Crazy Bike, care urma să se organizeze la fostul motel din Dumbrava.
R.: Și te-ai dus?
C.D.: Păi m-am dus și eu ca paltonarul, că pe atunci nu eram motociclist. M-am dus cu nevasta și fiica în marsupiu, dar ne-am distrat. M-am dat cu motorul cu cineva, ca pasager, și m-am împrietenit cu ”băieții răi” de pe acolo, care se lăudau că reușiseră să facă Sibiu-Râmnicu Vâlcea în 20 de minute cu Hayabusa. Pe atunci erau două găști pe acolo: una care susținea supremația Hayabusa, și alta care susținea Kawasaki.
R.: Și așa a urmat prima motocicletă?
C.D.: Da. Pe vremea aceea era destul de greu să îți faci rost de motociclete, pentru că se plătea vamă. Nu eram în UE și era o tâmpenie, că până la 500 de cmc plăteai o anumită taxă și de la 500 cmc în sus era foarte mult. Știu că prima motocicletă mi-am luat-o cu 2200 de euro și era, de fapt, 800 de euro valoarea ei reală. Prima motocicletă a fost un Suzuki Savage de 650 cmc., prin 2004 sau 2005. Era, pe lângă cimitir, un showroom al unei firme din Mediaș, care aducea motociclete și le plăteai în timp…era un fel de leasing, dar la negru. Eu am plătit-o cu banii jos, mi-a luat-o cineva și mi-a dus-o acasă, că eu nu aveam permis.
R: Zici că nu aveai permis. Și ce-ai făcut cu motocicleta, ai stat și te-ai uitat la ea până ți-ai luat permisul?
C.D.: (râzând) Nu chiar. Pe vremea aceea stăteam pe Cărbunelui, era strada neasfatată, și a doua zi după ce mi-au adus-o m-am gândit eu: ”cum să stau cu motorul în curte și să nu mă dau? ce poate să fie așa de greu să te dai cu un motor?” Am pornit-o, că m-am uitat pe youtube, frumos, să vedem cum se merge cu motocicleta, am ieșit afară cu ea, i-am dat drumul, dat într-a-ntâia și vruuu!..era să zboare de sub mine. Mi-am zis: ”Ok, poate ar trebui, totuși, să fac școala înainte să mă dau”.
Și am făcut școala împreună cu fosta prietenă de la aceea vreme. Și-a făcut și ea carnetul și am luat în ”leasingul operațional” de la firma din Mediaș o Honda VT 500 pentru ea. O motocicletă extraordinar de fiabilă. Orice ai fi făcut cu ea, nu ceda. Apoi s-a apucat și prietena prietenei mele și a făcut școala și și-a luat motor, un Suzuki Savage, apoi și sora prietenei mele…și ne-am făcut o gașcă faină. Eram o trupă care ne întâlneam în fiecare duminică la ora 12.00 la Hanul Dumbrava și de acolo plecam și ne plimbam. Era o lume cu mai puțini motocicliști, și mai uniți. Acum e plin de cluburi și ”bisericuțe”, cu cele de viteză, cu enduro, cu touring..etc
R.: Din câte știu ai lucrat și în străinătate. În Regatul Unit, mai exact. Cât ai stat acolo?
C.D.: Doar în 2009 am stat acolo. Când mi s-a terminat contractul, fie rămâneam în Anglia mai departe, fie mă întorceam. Și am ales să mă întorc.
Pe atunci eram cu prietena mea, Iulia, și și-a făcut și ea carnet. Aveam un Suzuki Volusia, pe care l-am cumpărat de la un tip din Deva. O pusese pe forumul de motociclism și cerea vreo 6000 de euro pe ea. Era destul de scumpă. Tocmai găsisem un cumpărător la Savage-ul meu, cu 2000 de euro. I-am scris tipului din Deva și i-am zis că aș cumpăra-o. I-am zis că îi dau 2000 de euro cash, în mână, și apoi câte 500 de euro în fiecare lună. Mi-am zis că sigur nu vrea, dar, spre surprinderea mea, a acceptat. M-am dus până la Deva și m-am întors cu ea. Aveam motocicletă aproape nouă. Era…wow! Și cu acel motor m-am dat până prin 2012-2013, când am făcut un schimb cu un amic din Timișoara. El avea un Kawasaki Drifter, care avea un aspect mai retro decât a mea. El voia neapărat Suzuki și am făcut schimbul. Motoarele erau și din același an. Acum Iulia se dă cu ea, iar eu mi-am găsit versiunea de 1500 de la Kawasaki Drifter.
R.: Și la motoarele de viteză, cum ai ajuns?
C.D.: Păi… am vrut să vedem și cum e să te dai cu viteză mai mare. Și mi-am găsit un VFR (n.r. – Honda) din 1988, care era un motor foarte puternic și vioi. Am prins, maxim, vreo 285 de kilometri cu el, pe autostrada, segmentul până la Cunța, încă nu era dat în circulație. Cred că ar fi trecut și peste 300 km/h. Când a văzut Iulia, a zis că și ea vrea motor din ăsta. Însă avea un inconvenient: nu ajungea cu picioarele pe jos, ea fiind mai scundă. Acesta era stilul de motor din anii `80, care era altfel. Atunci, ei i-am găsit, tot la firma aceea din Mediaș care se desființase, dar mai avea un ultim motor rămas, pe care nu reușea să-l vândă. Era o Honda CBR de 600, din `94, cred. L-am luat cu o sumă modică, undeva la 2100 de lei, numai să scape de ea. Iuliei i-a plăcut imediat și am luat-o.
R.: Incidente…ai avut vreodată cu motorul?
C.D: Pai m-am dat cu astea de viteză, până într-o zi! Eram cu Honda mea VFR pe Semaforului, și unul îmi taie calea și poc! M-am trezit brusc pe capota unui VW, cu sigla de la VW în mână. Cum am ajuns cu ea în mână….nu mi-am dat seama. Omul a venit supărat la mine, că nu m-a văzut…Eu i-am dat frumos sigla și i-am zis că, dacă nu înțelege cine a fost de vină, sunăm frumos la 112. Și au venit polițiștii. Mi-au spus ulterior că au un respect deosebit față de mine că n-am procedat ca alții, să chem salvarea și să mă duc la spital, constatare..etc. Ideea e că eu ulterior am văzut că eram tot vânăt pe o parte, au început să mă doară toate și am descoperit că am bucăți din corp despre care nu știam. Dar în momentul acela, din cauza adrenalinei, nu am simțit nimic, nu mi-am dat seama.
Motoul, însă, a fost daună totală. Era o motocicletă din `88, iar firma de asigurări a constatat că toate plasticele care s-au spart costau enorm de mult. Practic, la motor era doar radiatorul de ulei spart…și toate plasticele alea. Așa că mi-au dat banii în mână de la Asigurări, și mi-am luat alta: un VFR din 1992. O versiune mai nouă și mai joasă. Dar …n-am mai prins peste 280 de km cu ea…însă e bună. Deci, cu ea sunt acum.
R.: Ce motoare ai acum?
C.D.: Deci, acum am un motor Kawasaki Drifter de 1500, din `99. Am și o Honda VFR de 7.5 din 1992 și mai am o drăcovenie din 1981, un Suzuki GS de 850, o motocicletă gen Mad Max, 4 în linie, răcit cu aer, tracțiune pe cardan, o chestie destul de rară.
R.: Și mașini?
C.D.: Păi….cea mai drăgută e un Mercedes SLK din 2004, sport, mică, două locuri. E cea mai simpatică. Apoi mai am o Broscuță din 1998, un VW Beatle, primul an de fabricație, pe care am luat-o de dragul vremurilor de odinioară, că broscuța mea veche din `69 am făcut-o cadou unui mare pasionat. Mai am un Freelander din 2004. Am luat-o de curiozitate, să văd cum funcționează sistemul ăsta 4×4. E o mașină versatilă, comodă, mulțifuncțională. Poți să mergi și off-road….dar rezonabil. Nu e chiar de mers pe coclauri.
Mai am un Wrangler YJ din `89, care e cam ”măcelărit”. Cineva i-a schimbat motorul, i-a pus unul de Grand Cherokee, că nu puneau diesel pe vemea aceea pe Wrangler. Iar cel pe benzină era de 4 litri, plăteau un impozit de te durea capul. Și omul i-a schimbat motorul de 4 litru și i-a transplantat un motor de Grand Cherokee cu tot cu bord. Era o țigănie infernală mașina aia. Apoi altcineva a cumpărat-o și a vrut să o facă mai jeep, i-a dat jos bordul, apoi după ce a vopsit-o și-a dat seama că nu o mai poate porni. Și trebuia schimbat motorul, așa că a preferat să o pună în vânzare. Și am luat-o eu cu 7000 de lei, pentru că nu era funcțională. Am găsit un electrician talentat care mi-a făcut-o să pornească. Și e foarte bună. I-am găsit bord original și am adus-o cât de cât la normal. Dar…are motorul schimbat.
Apoi am găsit generația următoarede Wrangler, unul negru, cu volan pe deapta. Am luat-o de la cineva din Timișoara, tot așa, la un preț bun Am adus-o la Sibiu și mă dau cu ea des.
Foto: Cotizo cu Asia Rocsta, una dintre fostele sale autoturisme
R.: Multe mașini. Toate modele mai vechi. Deci numai mașinile vechi îți plac?
C.D.: Da. Exact. Nu știu dacă îmi voi cumpăra vreodată o mașină nouă. Poate chiar dacă nu voi avea încotro. Nu îmi place forma lor. Toate seamănă cu niște savoniere. Până și cele din filmele SF clasice erau mai faine. De fapt, după filmele SF clasice s-au făcut mașini în anii `60-`70, și arătau flamboaiant, spectaculos, cu aripile acelea care semănau cu niște rachete, cum le desenau în Amazing Stories pe copertă. Andy (n.r. – Fazekas) are un Cadillac El Dorado decapotabil foarte fain, în stilul acela.
R.: Am văzut că nu numai mașini ai multe, ci și pisici. Cum ai ajuns să le îndrăgești atât de mult?
C.D.: Păi, prima pisică pe are am avut-o a fost după ce am venit în Sibiu. Prin `94-`95, când ne-am mutat în Valea Aurie, stăteam la etajul 2 într-un bloc de pe strada Crinț. Și era pisica blocului. Era o legendă locală. Pe toți din bloc pe care-i întrebai, știau de ea. Dar toți își aminteau că pisica era deja acolo când ei se mutaseră. Imemorială. Toată lumea îi spunea Pisu, era pisică, semăna cu pisica sălbatică. Noi i-am spus Zeppellina, că era mai dolofană. După ce ne-am mutat acolo, la câteva zile, ne-am pomenit că cineva zgâria la ușă. Am deschis ușa, și era pisica. S-a uitat la mine, s-a uitat la nevastă-mea și a intrat fără probleme în apartament, a dat o tură (probabil știa apartamentul, poate cei care locuiseră înaintea noastră o lăsaseră să intre). I-am dat de mâncare și, din momentul acela a devenit pisica noastră. Stătea în casă, dar seara se cerea să iasă. Dacă dormeai venea și-ți dădea cu lăbuța peste nas, te trezea, apoi trebuia să o urmezi. Dacă mergea la frigider, însemna că îi este foame și trebuia să îi dau de mâncare. Dacă se ducea la ușă, voia afară. Îi deschideam, ieșea și își vedea de treburile ei, iar când se întorcea, atenționa discret. Apoi, într-o zi, nu s-a mai întors.
Foto: Zeppellina, prima pisică a lui Cotizo
R.: De curiozitate, câte pisici aveți acum?
C.D.: Acum avem 6 pisici. Dar am avut și 13. Acum îl avem pe Syd, că e nebun ca Syd Barrett, de la Pink Flayd, motan Main Coon. Mai e Maximus, care e combinație de persan cu birmanez, e alb pufos, doar că nu are nasul turtit. Avem o fetiță de Ragdoll, Tangra, pe care am luat-o după ce a murit Tangris, pisicul meu. Avea 16 ani și făcuse un cancer de celule sinoviale la genunchiul stâng din spate și l-am pierdut într-o lună. A fost foarte dureros, am fost extrem de afectat după pierderea lui, în noiembrie 2021. Un an de zile nu mi-am revenit. Apoi a murit Igor, pisicul Iuliei.
Foto: Cotizo cu Tangris
Foto: Tangris
Foto: Syd
Foto: Igor, Tangris și Sissy
Așa…o mai avem pe Sissy, Norvegiana de Pădure pisica nebună, care stă separat de ceilalți, că nu îi suportă. Se înțelegea doar cu Tangris și cu Igor. Și Mai avem doi pui de-ai Tangrăi, Shadow, care a ca spirtul și Musette. Și..ăștia sunt …deocamdată.
Foto: Tangra
R.: Printre pasiunile tale, în afară de mașinile și motoarele vechi, pisici, se numără și literatura SF. Puțini știu că tu chiar scri literatură SF.
C.D.: Da….dar n-am mai scris de mult timp, desi, într-o vreme am fost cunoscut și drept autor de literatură science-fiction. Am deburat în ”Helion”, în 1989, cu povestirea ”Vânătorul de strawni”, și mai am proză publicată în ”Helion”, dar și pe www.hgwells.ro . Dar asta e o altă poveste.
R.: Mulțumesc mult pentru timpul acordat. Cu siguranță vom mai purta o discuție și cu Cotizo Draia, autorul de literature S.F.
A consemnat Margareta LUPU
