Oameni care ne fac bine. Azi – Adrian Scorțaru

Fascinat încă de mic de corpul uman, de modul în care acesta poate fi vindecat prin atingere și mișcare, a ales să studieze diverse tehnici de masaj și să urmeze cursuri de specializare holistică. De-a lungul carierei a avut ocazia să lucreze cu oameni de tot felul și de diferite profesii, de la sportivi de performanță, la șoferi, tineri angajați la multinaționale, pensionari, etc. „De la persoane care suferă de dureri cronice, la cei care caută pur și simplu un moment de relaxare. Fiecare întâlnire m-a învățat ceva și mi-a oferit oportunitatea de a contribui la bunăstarea lor.”, mărturisește Adrian Scorțaru, maseur stabilit de câțiva ani la Sibiu.

(Dan GREAVU)

foto: Mesagerul de Sibiu

Iubește Sibiul încă de la prima întâlnire. Născut și crescut la Tulcea, unde ajutorul dat semenilor e un mod de viață, a ales să se stabilească definitiv aici, împreună cu familia. Un loc perfect pentru a-și desăvârși cariera. „Sibiul ne-a fascinat întotdeauna, fiind un obiectiv preferat în concediile noastre, atât din punctul de vedere al frumuseții orașului, al peisajelor  pitorești, culturii și educației, cât și al frumuseții oamenilor pe care i-am întalnit. Astfel că, în 2018, am făcut pasul decisiv și ne-am mutat aici.”, spune Adrian Scorțaru.

Copilărie fericită

Este căsătorit din 2001, cu Laura, licențiată în psihologie și creatoare de conținut pentru produse hand-made. Cei doi au o fată, Delia Maria, elevă în ultimul an la Liceul de Artă Sibiu. „Sperăm ca povestea noastră să o inspire, să își urmeze visele și să își trăiască viața făcând ceea ce o face fericită.“, arată Adrian, care amintește de copilăria sa, una fericită. „Născut pe meleaguri dobrogene, în Tulcea, în aprilie 1973, am avut o copilărie fericită alături de părinți, familie, prieteni. Adolescența mi-am petrecut-o practicând handbal, fiind pasionat de sport, implicându-mă activ în echipa școlii. Această perioadă m-a ajutat să descopăr diferite forme ale identității mele. După absolvirea liceului și a facultății de management am avut oportunitatea de a lucra cu oameni talentați pentru realizarea diferitelor proiecte.”

„Prin profesia pe care mi-am ales-o îmi propun să împărtășesc înțelepciunea și experiența acumulată de-a lungul anilor și să încurajez pe alții să exploreze puterea vindecătoare a masajului.”

Reporter: Cum ați găsit Sibiul? Cum e orașul, cum sunt sibienii?

Adrian Scorțaru: Cum spuneam, cunoșteam atmosfera Sibiului dinainte, datorită vizitelor frecvente din concedii. Ne-a dat întotdeauna un vibe impresionant, pornind de la arhitectura clădirilor, a atmosferei încărcată de istorie și cultură, până la frumusețea așezărilor din împrejurimi, a reliefului, poziției pe care o ocupă pe harta României. Iar devotamentul către tradițiile locale, omenia, ospitalitatea, blândețea sibienilor le-am admirat întotdeauna, împletite totodată cu mândria de a exista ca fii ai acestei urbe.

R: Unde ați profesat la venirea aici?

A. S.: După mutare am profesat mai întâi la Aria Clinic Sibiu, în cadrul Secției de Recuperare Medicală, unde mi-am completat pregătirea profesională prin cazuistica medicală diversă.

R: Înțeleg că v-ați specializat și pe recuperare medicală. De ce?

A. S.: Mă bucur să văd că pot contribui la ameliorarea problemelor de sănătate ale celor ce îmi solicită ajutorul. După plecarea din cadrul clinicii am ales să îmi deschid propriul cabinet pentru a ajuta cât mai multe persoane cu diferite probleme medicale să se recupereze. Pe timpul ședințelor de terapie prin masaj folosesc diferite metode de recuperare și lucrez cu pacienții la prevenirea diferitelor afecțiuni și pentru prevenirea leziunilor musculare.

R: Cât durează o ședință pentru dureri de umăr, să zicem? Sau pentru genunchi?

A. S.: O ședință completă de masaj terapeutic durează, de regulă, o oră, dar în funcție de problemele pacienților poate dura și mai mult. Pentru probleme legate de mâini, picioare, spate timpul alocat este între 30 și 40 de minute.

R: Aveți și pacienți sportivi de performanță? De ce e nevoie pentru recuperarea acestora? Tehnici speciale?

A. S.: Da, printre pacienții mei se numără și sportivi de performanță, fotbaliști din echipele FC Hermannstadt și Mediaș, dar și din alte ramuri ale sportului. Pentru ca o persoană cu probleme medicale să se recupereze este nevoie, în primul rând, să își dorească acest lucru. Ce e foarte important și trebuie spus este că la terapeut nu mergi ca acesta să te vindece. Adevărata artă a terapeutului constă în a declanșa în pacient procesul de vindecare. Din punctul meu de vedere corpul uman are capacitatea de a se vindeca singur. Metodele și tehnicile pe care le folosesc, mărturisesc că mi le-am însușit de-a lungul formării mele profesionale, în baza feedback-ului pacienților cu rezultate bune și foarte bune.

Alături de Dragoș Iancu (FC Hermannstadt), care face masaj de recuperare după accidentarea din meciul cu Petrolul

R: Vin sibienii la dvs. și pentru eliminarea stresului?

A. S.: Desigur, masajul este o modalitate excelentă de a relaxa corpul și de a reduce stresul. Prin manipularea delicată a mușchilor și a țesuturilor moi, masajul ajută la îmbunătățirea circulației sângelui și a flexibilității, provocând astfel starea generală de bine. Este important să comunici cu terapeutul tău despre preferințele și necesitățile tale pentru a te asigura că vei beneficia la maxim de sesiunea de masaj.

R: Unde vă pot găsi cei interesați?

A. S.: Cei interesați mă pot găsi la cabinet pe Zaharia Boiu, nr. 2, corp A, camera 17, sau la numărul de telefon 0746109525. Îi aștept cu drag!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*