Societate

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro

Arhiepiscopia Sibiului, sprijin pentru familiile vulnerabile, înainte de Paște

Societate 02/04/2026 at 06:29

În contextul pregătirilor pentru sărbătoarea Învierea Domnului, Arhiepiscopia Sibiului a desfășurat o acțiune caritabilă dedicată sprijinirii familiilor defavorizate din Sibiu, cu accent pe cele monoparentale. Inițiativa a fost organizată de Sectorul Social-Filantropic al instituției, cu binecuvântarea Laurențiu Streza, și a constat în distribuirea de pachete cu alimente neperisabile și produseRead More

sursa foto: Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu

Moment emoționant la Spitalul Militar Sibiu: o carieră de 41 de ani, încheiată

Societate 01/04/2026 at 18:35

Un moment emoționant a avut loc la Spitalul Militar din Sibiu, unde Maria-Livia Poșa, personal civil contractual, s-a pensionat după o carieră de peste 41 de ani de activitate. Reprezentanții instituției au transmis un mesaj de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată de aceasta, subliniind dedicarea și contribuția sa de-a lungulRead More

sursa foto: freepik.com

România va fi obligată să plătească 600 de milioane de euro pentru vaccinurile anti-COVID

Societate 01/04/2026 at 18:00

România a pierdut în primă instanță procesul cu compania Pfizer, fiind obligată de un tribunal din Bruxelles să plătească aproximativ 600 de milioane de euro pentru dozele de vaccin anti-COVID comandate și ulterior refuzate. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Un tribunal din Bruxelles a datRead More

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

Gloria oinei de la Turnu Roșu, clădită de un gălățean și fiul unui arădean

Societate 01/04/2026 at 17:37

„Cunoscută odinioară sub denumirea <<Porcești>>, localitatea Turnu Roșu a devenit leagănul oinei, singurul sport național al românilor recunoscut oficial. În zona Sibiului, i se mai spunea <<fuga>>, în Transilvania <<de-a lunga>>, în Moldova <<hoina>>, iar în Bucovina <<bătute-păscute>>”,  – așa începe reportajul săptămânal despre Oameni și Locuri de Poveste, alRead More

Sursă foto: Consiliul Județean Sibiu

Mircea Ureche, un veteran al industriei alimentare: „Foarte puțini sunt lupi singuratici. Munca în echipă va da cele mai bune rezultate”

Învățământ, Societate, Știri 01/04/2026 at 14:36

Elevii și studenții sibieni au avut ocazia să afle de la Mircea Ureche, unul dintre veteranii industriei alimentare și reprezentant al Morii Cibin din grupul Boromir,  lecții de viață și sfaturi profesionale la Ferma Didactică și de Cercetare de la Rusciori, în cadrul evenimentului EDU-LAB-FARM. A vorbit despre faptul căRead More

foto: Mesagerul de Sibiu

Gara din Sibiu va fi modernizată de austrieci: trotuar asfaltat și 60 de locuri de parcare

Evenimente, Societate, Știri 01/04/2026 at 14:09

Compania austriacă Strabag a câștigat contractul pentru modernizarea platformei din capătul X al Gării Sibiu, etapa a doua, după contestații. Valoarea contractului se ridică la aproape 2,65 milioane de lei, adică aproximativ 520.000 de euro, potrivit Clubul Feroviar. Prima etapă a lucrărilor, începută acum cinci ani, a transformat vechea rampăRead More

Stadion Sibiu / foto: CON-A

Sibienii invitați la dezbaterea „păcănelelor” la Stadionul Municipal Sibiu

Politică, Societate, Știri 01/04/2026 at 13:44

Dezbaterea publică va avea loc marți, 7 aprilie, de la ora 18.00 la Stadionul Municipal Sibiu (etajul III), accesul făcându-se dinspre str. O. Goga, pe intrarea dedicată Mass media. Cei interesați, persoane fizice sau juridice, sunt invitați să participe pentru a-și expune punctul de vedere. „În data de 23 martie, PrimăriaRead More

Sursă foto: Spitalul TBC Sibiu

Doi medici noi oferă consultații pneumologice gratuite în ambulatoriu, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Sănătate, Știri 01/04/2026 at 13:31

Comunitatea sibiană primește o veste bună din partea Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Începând cu această săptămână, echipa Ambulatoriului de Specialitate s-a mărit prin alăturarea a doi medici specialiști pneumologi, dedicați profesiei și pacienților adulți care au nevoie de consultații, diagnostic și monitorizare pentru afecțiunile respiratorii. Este vorba despre dr. SiminaRead More

Sursă foto: IPJ Sibiu

Percheziții la Apoldu de Sus: un bărbat și o femeie vindeau „la negru” mașini din Polonia

Societate, Știri 01/04/2026 at 13:14

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare trei mandate de percheziție la domiciliu, pe raza localității Apoldu de Sus, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Timp de 4 ani, un bărbat și o femeie vindeau online mașini cumpărate din Polonia. „ÎnRead More

Sursă foto: ULBS

Burse tăiate și campus modernizat la ULBS. Ce se întâmplă cu taxele de școlarizare

Învățământ, Societate, Știri 01/04/2026 at 12:26

În urma bilanțului prezentat de conducerea Universității  „Lucian Blaga” din Sibiu s-a constatat că  în prezent universitatea are 15.594 de studenți, mai puțini decât anul trecut, cu  200 de persoane. În schimb, numărul studenților străini care plătesc taxe a crescut, depășind 400, datorită programelor în limbi străine. (Maria-Antonia OANA) RectorulRead More

sursa foto: Filarmonica de Stat Sibiu

Seri de aprilie în acorduri simfonice la Filarmonica de Stat Sibiu. Debut cu Beethoven și Mozart

Societate, Știri 01/04/2026 at 11:43

Filarmonica de Stat Sibiu deschide luna aprilie și, odată cu ea, trimestrul III al stagiunii „Carl Filtsch” 2025–2026, printr-o serie de concerte și evenimente care aduc pe scenă artiști invitați din țară și din străinătate, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.Programul lunii aprilie conturează un parcurs muzical divers, cuRead More

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Acțiune de împădurire la Copșa Mică: voluntarii sunt așteptați

O acțiune amplă  de împădurire va avea loc sâmbătă, 4 aprilie 2026, la Copșa Mică, în zona Târnăvioara, în apropierea traseului Via Transilvanica. Evenimentul este inițiat de Asociația Cu Verdele-n SUS, în parteneriat cu administrația locală. Pentru a pregăti cât mai bine acțiunea, asigurând cele necesare plantării, inclusiv unelte, apă șiRead More

Sursă foto: PSD Sibiu

Bogdan Trif: „80% dintre români cer schimbarea directiei. P.S.D. răspunde!” (CP)

Politică, Știri 01/04/2026 at 10:58

La întâlnirea regională a organizațiilor PSD din Regiunea Centru, desfășurată la Brașov, liderii PSD au transmis un mesaj clar privind direcția guvernării și situația economică a României. Potrivit declarației publice făcute de  Deputatul PSD Bogdan Trif, discuțiile interne au vizat necesitatea unor schimbări rapide în modul de conducere al țării.Read More

Foto: arhivă

ITM și ISJ Sibiu au desemnat câștigătorii județeni ai concursului: „Securitatea și Sănătatea în Muncă se învață în școală”

Societate, Știri 01/04/2026 at 10:49

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, anunță încheierea etapei județene a Concursului Național „Securitatea și Sănătatea în Muncă se învață în școală și se aplică toată viața”. Competiția s-a desfășurat în data de 27 martie 2026 la Liceul Tehnologic  „Independența” din Sibiu. La evenimentRead More

Sursă foto: Facebook Muzeul Național Brukenthal

Doi artiști sibieni organizează o expoziție la Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal

Cultură, Societate, Știri 01/04/2026 at 10:43

La Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal va avea loc vineri, 3 aprilie, de la ora 18:00, vernisajul expoziției „mañana / am Trecut”, semnată de artiștii sibieni Constantin Fîntînă și Cezar Stanciu. Evenimentul are intrare liberă, iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 3–26 aprilie, de miercuri până duminică, întreRead More