13 vârfuri, 4 ture și un singur drumeț care le-a cucerit pe toate! Proiectul „13×2.500 m”, organizat de „Anii Drumeției” în această vară, s-a încheiat cu o performanță deosebită: Dumitru Prode, din Deva, este singurul participant care a urcat toate cele 13 vârfuri din România de peste 2.500 de metri, străbătând în patru etape unele dintre cele mai spectaculoase trasee montane din Făgăraș, Retezat și Parâng.

sursa foto: Anii Drumeției
Lansat în luna iulie a acestui an, proiectul „13×2.500 m” a ajuns la final. Organizat de „Anii Drumeției” sub forma unei provocări adresate montaniarzilor cu o bună condiție fizică, proiectul a presupus urcarea celor 13 vârfuri din România aflate la peste 2.500 de metri altitudine.
Dumitru Prode, din Deva, județul Hunedoara, a fost singurul drumeț care a reușit să bifeze toate cele 13 vârfuri în cadrul celor patru ture special organizate în lunile iulie și august.

sursa foto: Anii Drumeției
„A fost nu doar foarte hotărât în atingerea acestui obiectiv, dar și permanent cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă bună, oferind sprijin celorlalți colegi de tură”, a declarat ghidul Dumitru Troancă, organizatorul „13×2.500 m”.
Hunedoreanul a primit o diplomă care îi recunoaște această performanță obținută pe cărările munților.
Turele au debutat pe 11 iulie, când participanții au atins vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m), Negoiu (2.535 m), Lespezi (2.517 m) și Cornul Călțunului (2.505 m).

sursa foto: Anii Drumeției
În weekendul 25–26 iulie a fost programată ascensiunea pe vârfurile din estul Masivului Făgăraș: Dara (2.500 m), Vârtopul Darei (2.506 m), Viștea Mare (2.527 m) și Moldoveanu (2.544 m).
În luna august au avut loc ultimele două etape ale proiectului. În weekendul 8–9 august au fost urcate vârfurile Peleaga (2.509 m), Păpușa (2.508 m) și Parângul Mare (2.519 m), iar pe 15 august, vârfurile Omu (2.514 m) și Bucura Dumbravă (2.503 m).
Numărul participanților la fiecare tură a fost cuprins între 15 și 20 de persoane, însă doar Dumitru Prode, venit tocmai din Deva, a participat la toate cele patru ture, ajungând astfel, prin „Anii Drumeției”, pe cele 13 cele mai înalte vârfuri ale României.











