Cultură / Opinii

Elena OLARU MIRON

OPINII Amintindu-ne de lupta românilor transilvăneni ai anilor 1688 – 1764 pentru apărarea credinței străbune

Opinii 01/12/2023 at 15:08

După cum relatează în documentele Bibliotecii Istorice Asociațiunea pentru literatură a poporului român, fostul profesor al Universității Cluj doctorul Ion Lupaș și fost președinte al asociațiunii istorice, pătruns de un puternic spirit revoluționar, redactase în 1934 un volum în care trata cu deosebită acuratețe succesiunea suzeranității turcești dar și stăpânireaRead More

”Eu ciripesc în muzeu și iarna!”, continuă în Muzeul ASTRA. Vânătoare de comori de Ziua Națională a României

”Eu ciripesc în muzeu și iarna!”, continuă în Muzeul ASTRA. Vânătoare de comori de Ziua Națională a României

Timp liber 30/11/2023 at 14:33

Ajuns la cea de-a VI-a ediție,  ”Eu ciripesc în  muzeu și iarna!” a devenit un program de conștientizare și implicare a publicului în activități de protejare a faunei din Muzeul ASTRA. Odată cu sosirea iernii, Muzeul ASTRA invită vizitatorii să observe păsările sălbatice rezidente în Muzeul în aer liber dinRead More

Drumeții de decembrie. Ce tresee v-au pregătiti pentru prima luna de iarnă ghizii de la Anii Drumeției

Drumeții de decembrie. Ce tresee v-au pregătiti pentru prima luna de iarnă ghizii de la Anii Drumeției

Timp liber 30/11/2023 at 09:55

În ultima lună a acestui an sunteți invitați într-o serie de drumeții deosebite. ”Sperăm să avem zăpadă pentru a ne putea zbengui împreună și pentru a avea parte de experiențe deosebite”, spun reprezentanții programului Anii Drumeției. Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cuRead More

Primul balet românesc și „O noapte furtunoasă” – de 1 Decembrie, la Filarmonica Sibiu

Primul balet românesc și „O noapte furtunoasă” – de 1 Decembrie, la Filarmonica Sibiu

Cultură 29/11/2023 at 19:00

Scene desprinse din realitatea românească de ieri și de azi, în spiritul nemuritorului Caragiale, compun programul artistic pregătit pentru Ziua Națională a României la Filarmonica de Stat Sibiu. Foto: Filarmonica de Stat Sibiu Vineri, 1 Decembrie 2023, ora 19:00, la Sala Thalia, publicul va avea parte de un eveniment muzicalRead More

Foto: Arhivă

Care este programul de lucru la Spitalul Județean în zilele de sărbătoare

Utile 29/11/2023 at 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va avea în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie un program de lucru special. Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu „Vă informăm că în data de 30 noiembrie 2023 respectiv 1 decembrie 2023 (Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României), în cadrul Spitalului Clinic JudeţeanRead More

Biblioteca ASTRA sărbătorește Ziua Națională a României cu o expoziție despre Sfântul Andrei Șaguna

Biblioteca ASTRA sărbătorește Ziua Națională a României cu o expoziție despre Sfântul Andrei Șaguna

Timp liber 29/11/2023 at 13:49

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Națională a României prin vernisarea expoziției documentare „Epistolarul Sfântului Andrei Șaguna din arhivele Bibliotecii Academiei Române”, organizată în parteneriat cu Mitropolia Ardealului. Evenimentul va avea loc în data de 1 Decembrie 2023, la ora 12.00, în spațiul Muzeului Asociațiunii, din cadrul bibliotecii publice. VorRead More

La Palatul Brukenthal Avrig poți petrece cu stil minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României. O plimbare cu trăsura de epocă – noutatea pregătită pentru oaspeții complexului baroc (P)

La Palatul Brukenthal Avrig poți petrece cu stil minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României. O plimbare cu trăsura de epocă – noutatea pregătită pentru oaspeții complexului baroc (P)

Timp liber 29/11/2023 at 09:19

Se apropie cu pași repezi minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României iar ofertele de petrecere pentru această perioadă sunt numeroase, diverse și pentru fiecare buzunar. Foto: Palatul Brukenthal Avrig Cum este și normal, nici Palatul Brukenthal Avrig, recunoscut și apreciat ca unul dintre locurile  favorite de vacanțăRead More

VIDEO Muzeul ASTRA este SUPERB și iarna!

VIDEO Muzeul ASTRA este SUPERB și iarna!

Timp liber 28/11/2023 at 13:42

Prin intermediul unui video postat pe pagina de facebook, reprezentanții Muzeului ASTRA ne invită la o plimbare pe aleile complexului muzeal în aer liber din Pădurea Dumbrava. Casele și curțile lor vechi sunt încă acoperite cu zăpadă, iar liniștea domnește pretudindeni.     ”Atunci când timpul te ajută să crezi,Read More

Foto: Arhivă

Expoziția Capodopere din Muzeul Național Brukenthal va avea un sistem de audio-guide

Cultură 28/11/2023 at 11:36

La sfârșitul anului 2022, Muzeul Național Brukenthal a demarat un program de instituire a unui sistem de audio-guide în toate spațiile expoziționale permanente. Foto: Muzeul Național Brukenthal Sistemul este implementat în colaborare cu Discover România și va putea fi descărcat pe telefon. Prețul este de 20 de lei și poateRead More

Portretul lui Horea realizat de artistul Ioan Constande expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal

Portretul lui Horea realizat de artistul Ioan Constande expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal

Cultură, Știri 27/11/2023 at 21:00

Cu prilejul Zilei Naționale a României va fi expusă în Galeria de Artă Românească a Muzeului Național Brukenthal lucrarea realizată de IOAN CONSTANDE/COSTANDE (n. 9 decembrie 1819, Rahău, Sebeș, jud. Alba, – d. 1879, Sibiu) intitulată HOREA. FOTO: Muzeul Național Brukenthal Lucrarea provine dintr-o colecție privată din București și aRead More

Conferințele ASTRA: Enciclopedia Română la 100 de ani de la moartea lui Cornel Diaconovici

Conferințele ASTRA: Enciclopedia Română la 100 de ani de la moartea lui Cornel Diaconovici

Cultură, Știri 27/11/2023 at 13:21

„Enciclopedia Română la 100 de ani de la moartea lui Cornel Diaconovici” este tema care va fi abordată miercuri, 29 noiembrie 2023, la Biblioteca ASTRA, într-o nouă întâlnire, în cadrul proiectului „Conferințele ASTRA”, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu. FOTO: Biblioteca ASTRA Invitații întâlnirii sunt:Read More

Șapte expoziții organizate de Muzeul Național Brukenthal vă așteaptă să le vizitați de Ziua Națională

Șapte expoziții organizate de Muzeul Național Brukenthal vă așteaptă să le vizitați de Ziua Națională

Cultură, Știri 27/11/2023 at 09:34

Cu prilejul Zilei Naționale a României, 7 expoziții curatoriate de Alexandru Constantin Chituță, organizate de Muzeul Național Brukenthal în parteneriat cu alte muzee din țară vă așteaptă să le vizitați în: Baia Mare, Iași, Cluj Napoca, Suceava și Slatina. FOTO: Muzeul Național Brukenthal Muzeul Național Brukenthal a deschis în ultimaRead More

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac – nominalizările din topurile mondiale dedicate atracțiilor turistice de iarnă sporesc interesul pentru sezonul cu numărul 17 (P)

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac – nominalizările din topurile mondiale dedicate atracțiilor turistice de iarnă sporesc interesul pentru sezonul cu numărul 17 (P)

Timp liber 26/11/2023 at 17:00

Includerea de către britanicii de la publicația The Standard a Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac într-un top mondial al celor mai atractive destinații pentru petrecerea vacanței de iarnă a determinat o creștere considerabilă a interesului pentru acesta, turiști din insula de peste Canalul Mânecii, dar și români oriRead More

Avertismentul autorităților pentru această perioadă: ”asigurați-vă ca anvelopele cu care este echipat autovehiculul sunt cele specifice de iarnă!”

Avertismentul autorităților pentru această perioadă: ”asigurați-vă ca anvelopele cu care este echipat autovehiculul sunt cele specifice de iarnă!”

Utile 26/11/2023 at 15:00

Dacă drumul pe care urmează să circulați nu este supus vreunei restricții din partea autorităților, iar deplasarea chiar nu poate fi amânată, asigurați-vă ca anvelopele cu care este echipat autovehiculul sunt cele specifice de iarnă! Foto: RAR Desigur, obligativitatea legală a folosirii anvelopelor M+S (marcate și cu M.S sau M/S)Read More

Horoscopul vacanțelor. Descoperă destinația perfectă de Crăciun în funcție de zodia ta

Horoscopul vacanțelor. Descoperă destinația perfectă de Crăciun în funcție de zodia ta

Timp liber 25/11/2023 at 12:00

Cum sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, mulți dintre noi încep să viseze la o vacanță de Crăciun de neuitat. Vezi ce loc de vacanță ți se potrivește în funcție de zodie. Foto: freepik.com Crăciunul se apropie cu pași repezi și mulți visăm la o vacanță de vis.Read More