Unul dintre cele mai mari nume ale violonisticii a revenit la Sibiu

Unul dintre cele mai mari nume ale violonisticii, Michael Barenboim, a revenit la Filarmonica de Stat Sibiu. Împreună cu orchestra sibiană, condusă de Gerald Karni, celebrul solist va oferi un program integral Beethoven.

FOTO: Filarmonica de Stat Sibiu

Concertul simfonic va avea loc joi, 22 februarie, ora 19.00, la Sala Thalia. Biletele au fost deja epuizate, dar doritorii pot participa la repetiția generală cu public, în dimineața concertului, începând cu ora 10.00.

Este pentru a treia oară când Michael Barenboim colaborează cu Filarmonica Sibiu, după Festivalul Enescu 2019 și un concert extraordinar susținut pe 19 mai 2022, sub bagheta lui Alessandro Crudele. De această dată, va interpreta Concertul pentru vioară în Re major, op. 61, de Ludwig van Beethoven. Programul serii va fi completat de Simfonia a III-a „Eroica” a lui Beethoven.

„Avem un oaspete foarte important, pe solistul Michael Barenboim, și pe Gerald Karni – un dirijor tânăr, dar foarte talentat – care ne vizitează și amândoi ne propun un program integral Beethoven: Simfonia a III-a «Eroica», dedicată «unui fost mare erou», Napoleon, și Concertul de vioară de Beethoven, acest hit al concertelor pentru vioară, despre care Mariana Nicolesco spunea că e «concertul concertelor». Vă așteptăm pe toți! Michael Barenboim este un prieten al Filarmonicii, s-a împrietenit cu noi în 2019, când am colaborat pentru prima dată, la invitația Festivalului Enescu, și am dirijat atunci Concertul pentru vioară de Jörg Widmann, un concert contemporan foarte complicat, dar Michael Barenboim a fost atât de încântat de colaborarea cu Filarmonica de Stat Sibiu și, mai ales, de felul în care a ieșit concertul din Festivalul Enescu 2019, încât a hotărât să se împrietenească cu Filarmonica, cu orchestra, cu toată echipa Filarmonicii și se străduiește să vină anual să ne ridice calitatea concertelor, să ne arate din experiența lui, să se prezinte publicului care, întotdeauna, este foarte dornic să-l cunoască”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Înaintea concertului, de la orele 18.15, spectatorii sunt așteptați și la „Cafeneaua muzicală”, în Chimnița Filarmonicii. Invitatul lui Cristian Lupeș va fi istoricul Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*