Primul eveniment din cadrul Transilvanian Brunch din acest an, organizat de Fundația Kirchenburgen a EKR, a avut loc la Metiș, comuna Mihăileni și a adus împreună, alături de turiști, zeci de tineri meșteșugari veniți din Germania și Elveția pentru restaurarea bisericii fortificate din localitate. Peste 50 de participanți au fost întâmpinați de aproximativ 60 de cursanți ai școlilor profesionale de construcții și meșteșuguri, alături de instructorii lor.
(Redacția)

Sursă foto: Evangelische Kirche A.B. in Rumänien
Evenimentul a păstrat formatul tradițional al brunch-urilor transilvănene, preparate locale gătite pe loc, tururi ghidate ale bisericii fortificate și prezentări despre patrimoniul săsesc din zonă. Scopul principal al întâlnirilor este promovarea valorilor culturale și încurajarea implicării în salvarea monumentelor istorice.
Tinerii meșteșugari găsiți la Metiș lucrează în cadrul unui program internațional de restaurare desfășurat în sat încă din 2011, unde învață tehnici de conservare a clădirilor istorice. În proiect sunt implicate nouă școli profesionale din Germania și una din Elveția, iar participanții provin din domenii precum dulgherie, acoperișuri sau pictură bisericească. Echipele lucrează timp de două săptămâni la proiectele de restaurare ale bisericilor fortificate din Transilvania.

„Pentru prima dată, iar oaspeții germani au fost foarte bucuroși de asta, și au prețuit-o ca gest de apreciere pentru munca depusă, primarul român al localității și deputatul acestuia au fost prezenți alături de familiile lor. Au avut și o tavă cu specialități, iar fiicele lor mici au contribuit și ele la succesul acestei zile. Îmbrăcați în costume românești, au cântat fără nicio rușine în fața publicului necunoscut”, au transmis reprezentanții Fundației Kirchenburgen a EKR.
CITEȘTE și A apărut calendarul Transilvanian Brunch 2026! Evenimente în 15 sate cu biserici fortificate
Programul a inclus și momente culturale. Copii îmbrăcați în costume populare românești au interpretat cântece tradiționale, iar participanții au fost invitați să învețe pașii unui dans popular românesc. Mulți dintre oaspeți, inclusiv instructorii germani, au intrat în horă.

Sursă foto: Evangelische Kirche A.B. in Rumänien
Evenimentul s-a încheiat cu un tur al satului condus de arhitectul Tudor Coman, care a vorbit despre importanța restaurării caselor săsești și a patrimoniului construit din Transilvania.
Seria Brunch-urilor Transilvănene continuă pe 23 mai la Bazna și pe 30 mai la Meșendorf (județul Brașov).
Înscrierile se fac pe booking.mytransylvania.ro.













