Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu își deschide porțile pentru copii și cadre didactice, în 22 octombrie 2026, într-o zi dedicată descoperirii lumii câinilor de serviciu și a parteneriatului dintre oameni și necuvântătoare.

sursa foto: Centrul Chinologic Sibiu
Copiii care participă la programele educaționale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” vor avea ocazia să descopere, pe 22 octombrie, cum se desfășoară pregătirea și activitatea câinilor de serviciu ai Poliției Române.
Demonstrații de dresaj și exerciții de detectare
Pe parcursul vizitei, participanții vor putea urmări demonstrații de dresaj și disciplină, exerciții specifice câinilor de serviciu, precum și activități de detectare a diferitelor tipuri de mirosuri. Programul va include și exerciții aplicative, dar și momente dedicate interacțiunii dintre câini și conductorii lor.
Reprezentanții Centrului Chinologic spun că activitățile sunt gândite astfel încât cei mici să învețe într-un mod interactiv despre responsabilitate, disciplină, muncă în echipă și respectul față de animale.
„Prin aceste activități ne propunem să oferim copiilor o experiență educativă, interactivă, dar și să le prezentăm o parte din munca oamenilor și a partenerilor lor necuvântători care contribuie zi de zi la siguranța comunității”, transmit reprezentanții Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu.
Evenimentul își propune să le arate copiilor cât de importantă este încrederea dintre om și câine și să le ofere o perspectivă directă asupra muncii desfășurate de echipele canine ale Poliției Române.
„Vă așteptăm să descoperim împreună ce înseamnă pasiunea, disciplina, munca în echipă și încrederea dintre om și câine!”, este invitația Centrului Chinologic Sibiu.












