Surpriza de la Metiș. Transilvanian Brunch cu zeci de tineri restauratori din Germania și Elveția

Primul eveniment din  cadrul Transilvanian Brunch din acest an, organizat de Fundația Kirchenburgen a EKR, a avut loc la Metiș, comuna Mihăileni și a adus împreună, alături de turiști, zeci de tineri meșteșugari veniți din Germania și Elveția pentru restaurarea bisericii fortificate din localitate. Peste 50 de participanți au fost întâmpinați de aproximativ 60 de cursanți ai școlilor profesionale de construcții și meșteșuguri, alături de instructorii lor.

(Redacția)

Sursă foto: Evangelische Kirche A.B. in Rumänien

Evenimentul a păstrat formatul tradițional al brunch-urilor transilvănene, preparate locale gătite pe loc, tururi ghidate ale bisericii fortificate și prezentări despre patrimoniul săsesc din zonă. Scopul principal al  întâlnirilor este promovarea valorilor culturale și încurajarea implicării în salvarea monumentelor istorice.

Tinerii meșteșugari găsiți la Metiș lucrează în cadrul unui program internațional de restaurare desfășurat în sat încă din 2011, unde învață tehnici de conservare a clădirilor istorice. În proiect sunt implicate nouă școli profesionale din Germania și una din Elveția, iar participanții provin din domenii precum dulgherie, acoperișuri sau pictură bisericească. Echipele lucrează timp de două săptămâni la proiectele de restaurare ale bisericilor fortificate din Transilvania.

Evenimentul din cadrul Transilvanian Brunch 2026 a avut loc sâmbătă, 16 mai, în curtea casei parohiale din Metiș. Participanții au fost răsfățați cu bunătăți de casă și gusturi autentice, prinse într-un meniu de primăvară:
– Ciorbă acră cu tarhon
– Tocană de porc cu cartofi și legume
– Chifteluțe de dovlecei
– Castraveți cu brânză
– Salate cu legume și verdețuri de sezon
– Quichuri vegetariene
– Brânză telemea, caș de oaie și cașcaval afumat
– Cârnăciori, chifteluțe și șnițele de casă
– Mezeluri de casă
– Salată de vinete
– Icre de crap
– Ouă fierte
– Pâine unsă cu zacuscă și untură
– Prăjitură cu rabarbăr
– Tarte cu fructe
– Gogoși
– Lichiu cu smântână
– Pâine de casă din cuptor și pâine cu usturoi

„Pentru prima dată, iar oaspeții germani au fost foarte bucuroși de asta, și au prețuit-o ca gest de apreciere pentru munca depusă, primarul român al localității și deputatul acestuia au fost prezenți alături de familiile lor. Au avut și o tavă cu specialități, iar fiicele lor mici au contribuit și ele la succesul acestei zile. Îmbrăcați în costume românești, au cântat fără nicio rușine în fața publicului necunoscut”, au transmis reprezentanții Fundației Kirchenburgen a EKR.

CITEȘTE și A apărut calendarul Transilvanian Brunch 2026! Evenimente în 15 sate cu biserici fortificate

Programul a inclus și momente culturale. Copii îmbrăcați în costume populare românești au interpretat cântece tradiționale, iar participanții au fost invitați să învețe pașii unui dans popular românesc. Mulți dintre oaspeți, inclusiv instructorii germani, au intrat în horă.

Sursă foto: Evangelische Kirche A.B. in Rumänien

Evenimentul s-a încheiat cu un tur al satului condus de arhitectul Tudor Coman, care a vorbit despre importanța restaurării caselor săsești și a patrimoniului construit din Transilvania.

Seria Brunch-urilor Transilvănene continuă pe 23 mai la Bazna și pe 30 mai la Meșendorf (județul Brașov).

Înscrierile se fac pe booking.mytransylvania.ro.