COMUNICAT PSD
ȚARA ÎN CARE PREȘEDINTELE, „UN CUMPĂRĂTOR DE REA-CREDINȚĂ DE CASE”, DEZBINĂ POPORUL PENTRU PUTEREA SUPREMĂ
ȚARA ÎN CARE PREȘEDINTELE, „UN CUMPĂRĂTOR DE REA-CREDINȚĂ DE CASE”, DEZBINĂ POPORUL PENTRU PUTEREA SUPREMĂ
Președintele Klaus Iohannis a “îmbrăcat haina de președinte al PNL” prin participarea și discursul său din cadrul Consiliului Național al PNL, consideră conducerea organizației județene PSD Sibiu.
Președintele României a încălcat Constituția României timp de 30 de zile cu zâmbetul pe buze, susține Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, după ce șeful statului a demis-o, astăzi, pe șefa DNA.
Ioan Dumitru Boța a devenit șeful singurei companii regionale de utilități publice din județul Sibiu. De luni, acesta ocupă funcția de director al Sucursalei de Transport Sibiu din cadrul companiei Transelectrica. Boța este unul dintre membrii marcanți ai PSD Sibiu, dar și un personaj destul de controversat.
Consilierul județean Cătălin Stanciu a fost ales președintele organizației municipale PSD Sibiu.
Parlamentul are astăzi o majoritate PSD pentru că românii așa au ales, iar drepturile și deciziile cetățenilor unui stat democratic trebuie respectate, susține conducerea PSD Sibiu, într-un comunicat de presă transmis după căderea moțiunii de cenzură inițiată de PNL și USR.
Este extrem de grav faptul că PSD Sibiu încearcă să submineze, prin acuzațiile pe care le aduce completului de judecată de la ICCJ, întregul sistem juridic din România, susține USR Sibiu, într-un comunicat de presă.
Organizaţia PSD Sibiu consideră că preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, care a fost condamnat ieri la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a devenit pentru a doua oară „ţinta statului paralel” şi şi-a exprimat solidaritatea cu acesta.
Aproape 3.000 de sibieni au fost, la sfârșitul săptămânii trecute, la București, „pentru a spune «stop» abuzurilor din justiție”, susține conducerea PSD Sibiu, într-un comunicat de presă.
Un miting „împotriva abuzurilor”, organizat de Partidul Social Democrat, la care sunt aşteptate sute de mii de persoane, va avea loc diseară, de la ora 20,00, în Piaţa Victoriei din București.
Social-democrații sibieni au lansat o critică dură la adresa deputatului liberal Raluca Turcan, după ce aceasta a participat împreună cu Ludovic Orban la Ziua Mediașului.
Social-democrații sibieni au petrecut Ziua Copilului alături de copiii de la un centru de plasament din Sibiu.
Desființarea Pilonului II de pensii este “o invenție nefericită a PNL”, susțin reprezentanții PSD Sibiu, într-un comunicat de presă.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu, a cerut demisiile lui Mircea Titus Dobre şi Gabriela Podaşcă din funcţiile de deputaţi, transmiţându-le că nu au obţinut mandatele „pe persoană fizică”, ci datorită echipei PSD.
În spitalele publice din județul Sibiu, există medici care câștigă peste 12.000 de lei, iar lefurile managerilor se apropie de 20.000 de lei, potrivit președintelui PSD Sibiu, Bogdan Trif.