Altă firmă, aceiași clienți
Sediul PSD Sibiu de pe strada Tribunei va deveni farmacie.
Sediul PSD Sibiu de pe strada Tribunei va deveni farmacie.
Organizația județeană PSD Sibiu a ținut să îi transmită astăzi încă o replică președintei CJ, Daniela Cîmpean, după încercarea de a o demite.
Prioritatea zero este adoptarea Legii turismului şi elaborarea unei strategii naţionale în turism, a declarat, azi, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Turismului, sibianul Bogdan Gheorghe Trif, în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
Organizatorii flashmob-ului antiguvernamental „Vă vedem din Sibiu” vor participa la o expoziție despre protestele anticorupție din România, organizată în Parlamentul European.
Cei 12 consilieri județeni de la PSD au depus un proiect de hotărâre pentru demiterea președintelui liberal al Consiliului Județean Sibiu.
Bogdan Trif, președintele interimar al PSD Sibiu, va fi noul ministru al Turismului,
Zile de foc pentru Daniela Cîmpean, președinta liberală a Consiliului Județean Sibiu. După ce i-a cerut demisia de două ori până acum, PSD Sibiu a inițiat demersurile pentru eliberarea sa din funcție.
Cei câteva zeci de sibieni care au participat azi, timp de 15 minute, la un protest mut, în faţa sediului PSD, au purtat afişe pe care şi-au trecut dorinţele, într-un mod inedit, rescriind poezia lui Mihai Eminescu, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
Aflat în vizită la Sibiu, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a avut ieri o întâlnire de lucru cu membrii Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu.
PSD Sibiu solicită convocarea „de urgență” a Comitetului Executiv Național.
Sibienii care și-au sărbătorit, toamna trecută, Nunta de Aur au primit în dar câte un tablou.
Peste 40 de copii care s-au înscris la concursul de pictură “Sărbătorile de iarnă la Sibiu”, lansat de Organizaţia Municipală PSD Sibiu, au participat împreună cu părinţii şi bunicii lor, joi seara, la festivitatea de premiere care a avut loc la sediul de pe strada Samuel von Brukenthal nr. 4.
Sute de sibieni cu genţi de voiaj au participat azi la un flash-mob, care a avut în faţa sediului PSD Sibiu, cu mesajul că nu doresc să emigreze din România, potrivit paginii de socializare a evenimentului.
Momente emoționante, astăzi, în centrul Sibiului. Peste 200 de persoane s-au adunat nu doar pentru a protesta tăcut împotriva măsurilor luate de guvernanți în domeniul justiției, ci și pentru a-i aduce un ultim omagiu Majestății Sale Regele Mihai I.
„Vă vedem” a fost motto-ul vechii Securităţi comuniste, susțin reprezentanții PSD Sibiu. Între timp, protestatarii din fața sediului organizează pe Facebook un flashmob și mai mare.