Rezultate dezastruoase la testele PISA. Majoritatea adolescenților de 15 ani, analfabeți funcțional!

România a căzut, în ultimii cinci ani, la testele PISA 2022. Mai mult, rezultatele elevilor sunt chiar mai slabe decât în 2018, astfel încât gradul de analfabetism funcțional rămâne la un nivel ridicat în rândul adolescenților.

Foto: Arhivă

 

 

Vești proaste pentru România, potrivit rezultatelor PISA 2022, program de evaluare a competențelor de bază a elevilor de 15 ani, desfășurat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

România se plasează pe penultimul loc în rândul țărilor UE participante la această evaluare, înaintea Bulgariei, iar la nivel general apare pe poziția 45 din totalul de 81 de țări și teritorii, cu mult sub media statelor participante, scrie Monitorul de Cluj.

Potrivit ministrului educației Ligia Deca, România nu a înregistrat pierderi substanțiale în privința performanțelor elevilor. Din păcate, rezultatele PISA 2022 arată că gradul de analfabetism funcțional rămâne ridicat, aspect ce contrazice declarațiile ministrului Deca.

„Ştim că rezultatele României la PISA 2022 s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel ca în anul 2018. De exemplu, la matematică, ponderea OCDE a elevilor aflaţi la nivelul 2 sau mai sus de competenţă a scăzut cu şapte puncte procentuale, de la 76% în 2018 la 69% în 2022,în timp ce rezultatele ţării noastre au rămas stabile. Spre deosebire de multe alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor. Aceasta după doi ani de pandemie, doi ani marcaţi de pauze în procesul educaţional clasic. Ceea ce demonstrează că avem un sistem de educaţie rezilient şi că ţara noastră a reuşit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei”, a explicat Ligia Deca, în contrast total cu rezultatele țării noastre la testarea PISA 2022.

Rezultatele României comparativ cu media OCDE se mențin la un nivel semnificativ. Față de PISA 2018, media OCDE a scăzut considerabil: 15 puncte la matematică, -10 puncte la citire, -2 puncte la științe.

Dacă în 2018 România înregistra 428 de puncte la citire, 430 la matematică și 428 la științe, conform rezultatelor pentru PISA 2022, pentru fiecare dintre cele trei evaluări România a obţinut o medie de 428 de puncte, aspect ce o plasează la o distanță de circa 50 de puncte de media OCDE și la circa 100 de puncte în urma liderului european, Estonia.

La nivelul fiecărei evaluări, România ocupă locul 45 la matematică și citire și locul 48 la științe, în rândul celor 80 de țări și teritorii participante.

Regresul României la testele PISA 2022

PISA reprezintă o inițiativă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care are drept scop evaluarea competențelor elevilor la nivel mondial. PISA a fost lansat în 1997 și are loc la fiecare trei ani, iar rezultatele programului arată performanța sistemului de învățământ. PISA se concentrează pe evaluarea abilităților și cunoștințelor pe care elevii le obțin în timpul școlarizării, cu accent pe citire, matematică și științe.

Rezultate PISA 2022

La Matematică, doar 51% dintre elevii români au atins un nivel de bază, comparativ media OCDE de 69%.

La capitolul Lectură, doar 58% dintre elevii români au atins nivelul de bază -înțelegerea unui text citit, în timp ce media OCDE se situează la 74%.

La capitolul Științe, 56% dintre elevii români au atins nivelul de bază, media OCDE fiind de 76%.

Astfel, România se încadrează, în rândul țărilor participante, în a treia categorie – cea a țărilor cu rezultate sub media OCDE.

În 2018, România înregistra cele mai slabe rezultate la testele PISA, cu un scor în scădere față de testările anterioare din 2012 și 2015, la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe. Tot atunci, procentul de analfabetism funcțional a ajuns la 44% în rândul adolescenților.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*