Prefectul Sibiului le urează concetăţenilor săi „Xin nian hao!”
Prefectul Ovidiu-Ioan Sitterli se alătură celor care serbează Anul Nou Chinezesc, vorbind despre „concetăţenii” săi, cărora le urează „Xin nian hao!”.
Prefectul Ovidiu-Ioan Sitterli se alătură celor care serbează Anul Nou Chinezesc, vorbind despre „concetăţenii” săi, cărora le urează „Xin nian hao!”.
Fostul ministru al Economiei îşi apără imaginea, atât cât se mai poate. Senatorul Ion Ariton, urmărit penal pentru corupţie în dosarul „Gala Bute”, nu se va prezenta la sediul IPJ Sibiu pentru stabilirea programului de supraveghere, deşi purtătorul de cuvânt al DNA a declarat că acesta ar trebui să o facă, în condiţiile înRead More
Aflat sub control judiciar începând de ieri, senatorul liberal Ion Ariton încă nu s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu. Dacă îşi încalcă obligaţiile impuse de procurorii DNA, fostul ministru al Economiei riscă să fie arestat preventiv.
Centrul şcolar de educaţie incluzivă nr. 2 Sibiu, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, a beneficiat de o serie de lucrări de modernizare cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional, axa 3 ”Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”. ”Este un proiect din seria preocupărilor permanente pe care le avem la ConsiliulRead More
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a organizat duminică, 15 februarie 2015, cea de-a treia ediție a Cupei de Schi și Snowboard a ULBS. Competiția sportivă, organizată de Departamentul de Științe ale Mediului, Fizică, Educație Fizică și Sport din cadrul Facultății de Științe, în colaborare cu studenții reprezentanți în Senatul ULBSRead More
Situaţia confuză din Ucraina cât şi lipsa vreunui progres în privinţa unui nou acord în cazul Greciei au provocat o creştere a aversiunii faţă de risc care a depreciat leul în faţa principalelor valute. Cursul euro a crescut de la 4,4407 la 4,4480 lei, cea mai ridicată medie a ultimelorRead More
Disprețul și desconsiderarea unor politici de eliminare a diviziunii și a dezechilibrelor sociale și regionale descalifică noțiunea de „național” a PNL, acuză reprezentanţii Organizației Județene PSD Sibiu.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis astăzi ca aleșii locali care și-au schimbat partidul în baza ordonanței 55/2014 să își păstreze mandatele.
Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, s-a prezentat astăzi la DNA, după ce săptămâna trecută i-a fost ridicată imunitatea pentru a fi anchetat în dosarul ”Gala Bute”. Ariton a fost chemat pentru a i se comunica faptul că procurorii au început urmărirea penală în cazul său. Surse judiciare au declarat, pentruRead More
Teatrul de Balet Sibiu lansează un apel către întreg publicul din Sibiu pentru ajutorarea balerinului român Bogdan Nicula, diagnosticat cu ALS (scleroză laterală amio-trofică). Bogdan Nicula are nevoie urgentă de un transplant de celule stem. Operaţia poate fi efectuată în Thailanda, din păcate însă familia artistului nu dispune de toatăRead More
Piața valutară locală a fost relativ calmă, la fel ca și cele internaționale, investitorii așteptând rezultatele „Judgment Day” în ceea ce privește viitorul Greciei în zonă euro. Media euro a fost stabilită la 4,4407, nivel aproape identic cu cel de la finalul săptămânii trecute, care a fost de 4,4408 lei.Read More
„Volumul Gabrielei Adameşteanu este una dintre cele mai importante contribuţii la dosarul memorialistic al României în Epoca de Aur şi în anii romantici de după.” (Daniel Cristea-Enache) Joi, 26 februarie, la ora 18.00, la Librăria Habitus din Sibiu (Piaţa Mică nr. 4), va avea loc lansarea volumului Anii romantici, deRead More
Luni 16.02.2015 in Salina Turda, incepand cu orele 9.30, sportivul de anduranta Bogdan Horatiu Chiorean va incerca stabilirea unui record mondial de “alergare pe verticala” pe scarile de lemn situate in mina Rudolf (aflata la 80 m sub pamant). A fost aleasa aceasta inedita locatie, deoarece nivelul de dificultate esteRead More
Departamentul de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” Sibiu în colaborare cu TNRS a finalizat repetiţiile pentru un nou spectacol: „Să nu mă părăsești”, o dramatizare după romanul cu același titlu de Kazuo Ishiguro, în regia Mădălinei Timofte. Avanpremiera va avea loc sâmbătă, 14 februarie, ora 20:00, la Studioul CAVASRead More
O comunitate izolată, dincolo de ape, care a păstrat legătura cu ceilalți sibieni doar printr-un pod de lemn, poate renaște acum, prin reînvierea tradițiilor populare. Punerea în valoare a satului Târnăvioara și a celor 400 de locuitori ai lui este obiectul unui proiect inițiat de Asociația pentru Înfrumusețarea OrașuluiRead More