Sibiul a fost timp de patru zile kilometrul zero al dansului
Duminică, 24 martie 2013 s-a încheiat la Sibiu cea de-a şasea ediţie a Concursului Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan. singurul concurs de dans din Europa afiliat celei mai mari competiţii de dans din lume “Competiţia Mondială de Balet”, Orlando, Florida. Etapa de la Sibiu a debutat joi, 21 martie 2013 şi timp de trei zile, până sâmbătă 23 martie 2013, 50 de concurenţi veniţi din toate colţurile lumii (Brazilia, SUA, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Serbia, Republica Moldova şi România) au concurat pentru marele premiu al competiţiei de 3000 de dolari şi pentru un loc în finala mare a concursului din Statele Unite ale Americii.


Aeroportul Internaţional Sibiu trece, pe 1 aprilie, la programul de vară, şi va avea 80 de mişcări pe săptămână. Astfel, compania Tarom va opera cursa Sibiu – București cu plecări în zilele de luni, joi și vineri şi cursa București – Sibiu în zilele duminică, miercuri şi joi. Tarom a păstrat cele 12 curse externe, dar a redus numărul celor interne săptămânale, de la 22, câte erau vara trecută, la 18. Blue Air va pune la dispoziție întreaga capacitate a aeronavei pe relația Sibiu – Stuttgart. Compania Austrian Airlines va opera şapte zile din şapte, introducând o cursă suplimentară sâmbăta, pe relația Viena – Sibiu şi retur, iar Lufthansa va introduce o cursă suplimentară în fiecare zi. Pe de altă parte, Carpatair nu mai operează niciuna din cele zece curse săptămânale, iar Corendon, care avea două curse săptămânale, nu şi-a definitivat încă programul, potrivit reprezentanţilor AIS.
Compania Hidrolectrica a înregistrat pierderi totale de 553,1 milioane lei, în 2009-2011, din cauza diferenţei dintre preţul de vânzare a energiei electrice. şi cel la care compania a cumpărat la rândul ei electricitate prin contracte bilaterale, la intervenţia ilegală a conducerii Ministerului Economiei. Constatarea îi aparţine Corpului de Control al Guvernului.
Primăria Sibiu anunţă închiderea de noi străzi pentru intervenţii la reţele. Totodată, DPC a început lucrările de refacere a carosabilului în zone unde au avut loc astfel de intervenţii.
Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu consideră că reorganizarea sistemului nu va putea fi făcută într-un timp atât de scurt cum vrea Ministerul şi „în nici un caz de sus în jos“. De investiţiile aflate în derulare vor beneficia tot sibienii, promite Consiliul Judeţean.
Miercuri, 27 martie, de la ora 19 00, debutează, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German din România, noua stagiune muzicală ce va avea loc aici, în ultima săptămână a fiecărei luni, în cadrul programului național anual ”Oportunități la tine acasă”, derulat de UCIMR – Uniunea de Creaţie Intepretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Intrarea este liberă la toate manifestările acestui proiect.
Două afaceri din Sibiu au ajuns pe lista celor 30 de business-uri interesante iniţiate de tineri sub 30 de ani. Intelligent IT şi GymboDance sunt prezentate ca modele de bune practici, ambiţie şi curaj.
98 de democrat-liberali sibieni participa astazi, la Convenţia Naţională. Preşedintele organizaţiei judeţene, Ion Ariton, o susţine pe Elena Udrea, dar alţi membri marcanţi şi-au anunţat sprijinul pentru Vasile Blaga. Cel de-al treilea candidat la şefia formaţiunii, Monica Macovei, nu şi-a prezentat moţiunea la Sibiu, dar nici nu contează în economia votului.
Peste 600 de copii au devenit „Prieteni ai apei” pe 22 martie, dată la care, la nivel mondial, se sărbătoreşte Ziua Apei. „Apă Canal” Sibiu şi-a deschis larg porţile în faţa celor mai talentaţi copii, ce au omagiat „lichidul vital” prin culoare, poezie şi cântec.






