A fost prins un hoț care a dat 7 lovituri
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri un sibian în vârstă de 58 de ani, cercetat penal pentru furt calificat (7 acte materiale).
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri un sibian în vârstă de 58 de ani, cercetat penal pentru furt calificat (7 acte materiale).
Modificări la Cod Rutier. Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră. Noile prevederi vor intra în vigoare la 3 zile după publicarea ordonanței în Monitorul oficial, conformRead More
Interviu cu dr. Ionuț Leahu, fondatorul lanțului de clinici dentare Dr. Leahu „Nivelul acesta de învățare poate fi atins doar cu o cazuistică mare și tocmai de aici noi putem să tratăm pacientul de la primul dinte până la sfârșitul vieții, cu toate patologiile specifice care apar în funcție deRead More
În data de 20 ianuarie 2022, membrii clubului LEO Brukenthal, alături de membrii cluburilor LIONS si Rotary, au donat suma de 5000 lei către liceul de arte din Sibiu pentru a promova arta si deoarece copiii talentați merită sprijiniți. După cum a declarat reprezentantul Clubului Leo Brukenthal, Vlad Popențiu pentruRead More
Ultima parte a trilogiei „Născut în România” are premiera online, astăzi la ora 18.00. Filmările au avut loc în România, Uganda, Kenya și Tanzania. Evenimentul este difuzat online, gratuit, de către BIS Teatru, pe canalul de youtube. Actorii Alexandra Roatiș, Andrada Grosu, Aneea Axentea, Claudiu Fălămaș, Laura Luca și ShamaRead More
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a câștigat un nou proiect în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020: „SMART INNOBUSINESS – Sprijin pentru antreprenoriat și dezvoltare de afaceri inovative” – cod Smis 140563. Obiectivul general al proiectului este creșterea numărului de absolvenți care își găsesc un loc de muncă și, implicit,Read More
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu i-a conferit, joi, 27 ianuarie, titlul de Doctor Honoris Causa (DHC) regizorului Silviu Purcărete.
85,7% dintre persoanele decedate în urma infecției cu Covid-19, în săptămâna 17-23 erau nevaccinate, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică. 38,9% din totalul cazurilor de Covid-19 au fost înregistrate în Cluj, București, Timiș, Constanța și Bihor.
Drumarii au acționat noaptea cu utilaje de deszăpezire. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov informează că SDN Sibiu a acționat cu 9 utilaje și au răspândit 25 tone sare pe: DN 1, DN 7, DN 7C, DN 7H, DN 14, DN 14A și DN 14B. Secția Autostrăzi Sibiu aRead More
Consiliul Local al comunei Sadu s-a reunit astăzi într-o ședință specială organizată cu tematica dedicată micii uniri de la 1859 si decernarea titlului de “Cetațean de Onoare”al Comunei Sadu doamnei Conf. Univ. Dr. Victoria Bîrlutiu si preotului Gheorghe Neagoe. Prin acest gest de decernare a titlului de Cetățean de OnoareRead More
Consilierii județeni au aprobat astăzi în ședința ordinară a Consiliului Județean Sibiu proiectul de hotărâre privind reorganizarea aparatului propriu al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, aprobarea organigramei și a statului de funcții.
Cel mai recent sondaj INSCOP, realizat în perioada 10-18 ianuarie, arată o creștere a intenției de vot pentru partidul AUR, care a ajuns la 20,6% din opțiunile electoratului. Pe primul loc se clasează PSD, în scădere față de lunile anterioare, iar liberalii se clasează pe locul trei.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, în luna februarie, reprezentații teatrale în toate zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică. Spectacole deja consacrate din repertoriul Naționalului sibian și premierele lansate recent pe scena TNRS fac parte din programul acestei luni.
Miercuri, 2 februarie, la ora 14:00, la Muzeul de Artă Contemporană (sala nr. 1) va avea loc vernisajul expoziţiei Pretexte. O prospectivă a artistului Marius David.
Consilierii Județeni USR propun completarea modernizării DJ 106C pe segmentul Cartierul Arhitecților cu două sensuri giratorii și trei perechi de stații de transport public în comun, prin depunerea unui amendament la bugetul Consiliului Județean Sibiu. Configurația actuală a drumului județean cauzează probleme semnificative, majoritatea locuitorilor fiind nevoiți să străbată distanțeRead More