Vineri, 2 octombrie 2026, simezele Galeriei UAP din Sibiu au devenit gazda unui eveniment cultural de o profundă încărcătură simbolică și emoțională: vernisajul expoziției retrospective a artistului sibian Constantin Pele Evenimentul reprezintă nu doar o simplă trecere în revistă a câtorva decenii de creație artistică, ci și o reverență în fața unui creator a cărui biografie se confundă, în mod intim și structural, cu însăși dinamica plastică a Sibiului de la sfârșitul secolului trecut, până în prezent.
(Ion TALPOȘ)
sursa foto: Ion Talpoș
Dr. Iulia Mesea, istoric și critic de artă, curator al acestui eveniment cultural, afirma în discursul susținut la deschiderea expoziției de artă:
„Pentru Constantin Pele, pictura nu a fost o preocupare circumstanțială și nici un simplu teritoriu al timpului liber, ci forma de expresie prin care și-a putut afirma, deplin, propria-i sensibilitate. Pasiunea pentru desen și pictură, manifestată încă din copilărie, l-a însoțit de-a lungul întregii vieți, devenind treptat mai mult decât o vocație: o modalitate de a privi și de a înțelege lumea. În cazul său, apropierea de artă nu s-a consumat într-un moment al formării, ci s-a transformat într-un exercițiu continuu, susținut prin studiu, observație și practică.
Drumul său către pictură nu a urmat traseul convențional al unei formări academice. A practicat o profesie cu profil tehnic, în timp ce, în paralel, și-a cultivat constant aptitudinile artistice, căutând îndrumare și apropiindu-se nemijlocit de artiști și de mediul lor de lucru”.
Constantin Pele a studiat pictura la Sibiu timp de trei ani cu profesorii Simion Florea și Ion Cărămidar, iar ulterior, la București, contactul cu personalități precum pictorul Gheorghe Șaru, pictorița Uța Chelaru și sculptorul Gheorghe Apostu i-a oferit posibilitatea să-și aprofundeze experiența artistică. Dincolo de studiul propriu-zis, importantă a fost această permanentă proximitate față de mediul creator, în care privirea, dialogul și exercițiul pictural au devenit forme ale unei continue autodefiniri. Această ucenicie constantă în ateliere în care privirea critică, exercițiul pictural intens și dezbaterile teoretice erau la ordinea zilei, a lăsat o amprentă puternică asupra manierei sale de lucru. Pentru Constantin Pele, arta a devenit astfel un exercițiu continuu de autodefinire, o șlefuire organică a talentului nativ prin studiu individual și observație empirică dublată de o profundă cultură vizuală.
Expoziția retrospectivă a artistului Constantin Pele oferă publicului și specialiștilor deopotrivă un prilej rar de sinteză. Selecția de lucrări adusă în fața privitorului are o valoare documentară și estetică deosebită, fiind alcătuită, după cum însuși artistul mărturisea, cu modestie, din „cele care au mai rămas”, afirmația sa fiind o aluzie discretă la faptul că o parte din lucrările sale nu se mai află în atelier ci au fost externalizate, îmbogățind colecții particulare, instituții publice și spații muzeale din țară și din străinătate.
Evoluția interioară a artistului s-a tradus, în mod firesc, într-o prezență publică din ce în ce mai dinamică și mai articulată în comunitatea sibiană. Constantin Pele nu s-a mulțumit să fie doar un observator solitar al realității, ci a devenit un adevărat catalizator cultural. Numele său rămâne legat de revigorarea vieții artistice din spațiile instituționale locale, evidențiindu-se prin coordonarea Cercului de artă plastică „Corneliu Medrea” al Casei Armatei din Sibiu. Mai mult, spiritul său vizionar și dorința de a democratiza actul cultural s-au concretizat prin înființarea primei galerii de artă plastică în cadrul Școlii Militare din Sibiu. Prin aceste inițiative, Constantin Pele nu a deschis doar drumuri pentru propria afirmare, ci a creat punți durabile între creatori, opere de artă și un public care descoperea, adesea pentru prima dată, fascinația formelor și a culorilor. El a configurat astfel un cadru contextual de întâlnire și dialog, transformând spații rigide în nuclee de emulație spirituală.
Această neobosită dinamică a fost dublată de o activitate expozițională remarcabilă, întinsă pe parcursul mai multor decenii. Saloanele Filialei UAP Sibiu și marile manifestări naționale au beneficiat constant de prezența lucrărilor sale. Dincolo de granițele județului, Constantin Pele și-a purtat discursul plastic în prestigioase instituții muzeale și de cultură din țară: de la Muzeul Municipal din Curtea de Argeș și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, până la Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, Biblioteca Județeană din Baia Mare sau Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Această vastă geografie expozițională, completată de intrarea lucrărilor sale în mai multe colecții din Germania, Austria, Marea Britanie, Franța și Italia, atestă faptul că arta sa a depășit de mult granițele unui provincialism restrictiv, înscriindu-se în universalitatea limbajului plastic european. De altfel, receptarea critică a operei sale a fost una pe măsură, asupra creației sale pronunțându-se nume de prim rang ale exegezei și istoriei artei românești, printre care Ion Itu, Marin Mihalache, Rodica Irimie, Valentin Mureșan, Alexandru Lungu, Cornel Tatai-Baltă, Virgil Mocanu, Alexandra Titu și Alexandru Sonoc.
Pilonul central al întregii creații expuse de artist la Galeria UAP Sibiu îl reprezintă, fără îndoială, genul peisagistic, cu o predilecție evidentă și declarată pentru peisajul urban. În miezul acestei cosmogonii picturale se află Sibiul natal. Orașul nu este tratat ca un simplu decor inert sau ca o sursă de ilustrații documentare, ci devine un veritabil personaj viu, înzestrat cu memorie, spirit și o profundă expresivitate interioară. Familiarul este permanent redescoperit și resemantizat. Străzile înguste care șerpuiesc misterios, succesiunile ritmice ale fațadelor vechi, siluetele ascuțite ale acoperișurilor care se înalță spre cer în mișcări ascensionale, intersecțiile dramatice de diagonale și masivitatea volumetrică a zidurilor medievale sunt reordonate în compoziții de o mare forță plastică.
Un loc geometric și conceptual aparte în economia operelor sale îl ocupă lucarnele. Transformate într-o veritabilă semnătură vizuală a Sibiului, faimoasele ferestre ale acoperișurilor transcend în pânzele lui Constantin Pele funcția lor arhitecturală primară. Ele devin „ochi” vigilenți, repere ale unei priviri reciproce dintre oraș și artist. Prin această antropomorfizare discretă, arhitectura încetează să mai fie materie rece; ea devine un organism pulsatoriu, un depozitar al stărilor sufletești.
Această geografie picturală nu se cantonează exclusiv în perimetrul sibian. Sensibilitatea artistului s-a deschis și către alte topografii culturale majore, spații cu o puternică încărcătură istorică și arhitecturală precum Sardinia, Roma, Asprovalta sau Balcic, locuri în care artistul a participat la mai multe tabere de pictură. Indiferent de coordonatele geografice, metoda de lucru rămâne neschimbată: locurile sunt asimilate afectiv și traduse plastic prin prisma aceleiași viziuni clare și structurate.
Din punct de vedere stilistic, Constantin Pele refuză tentația dizolvării contururilor în efecte atmosferice trecătoare sau în experimente abstracte radicale. El preferă să păstreze articularea limpede a ansamblului, oferind privitorului un teritoriu vizual stabil și coerent. În acest ansamblu, linia joacă un rol fundamental structural. Ea nu doar delimitează suprafețele, ci ordonează haosul realului, imprimând compoziției o logică internă impecabilă. Din punct de vedere compozițional, artistul alternează cu o mare ușurință vederile panoramice, de tip peisaj-spectacol, cu decupajele intime, focalizate pe detalii de fațade sau fragmente izolate de zidărie.
„Compozițional, Constantin Pele recurge atât la vederi panoramice, cât și la cadre apropiate, concentrate asupra unui anumit loc, edificiu sau fragment arhitectural. O opțiune compozițională semnificativă este și utilizarea perspectivelor plonjante, care modifică raportul obișnuit dintre privitor și spațiul reprezentat. Văzut de sus, un acoperiș, o stradă sau un grup de clădiri dobândește o nouă autonomie plastică, iar arhitectura se transformă într-o rețea de superfețe, diagonale și ritmuri geometrice”- spunea Dr. Iulia Mesea.
Din punct de vedere cromatic, paleta lui Constantin Pele este bogată, vie… Artistul folosește culoarea în virtutea unor raporturi inter-tonale atent calculate. Alăturările de tonuri calde și reci, precum și utilizarea culorilor complementare, conferă pânzelor un dinamism interior remarcabil.
Expoziția retrospectivă de la Galeria UAP din Sibiu ne pune în fața unei concluzii evidente: marea virtute a operei lui Constantin Pele este continuitatea. Într-o lume artistică măcinată adesea de fracturi conceptuale, de căutări febrile de dragul noutății cu orice preț sau de alinieri conjuncturale la mode efemere, Constantin Pele a rămas profund fidel propriei sale viziuni estetice.
Așa cum pe bună dreptate se desprindea din discursul curatorial al Dr. Iulia Mesea, această retrospectivă nu este atât o cronică a drumului către pictură, cât mai ales o mărturisire tulburătoare despre ceea ce se întâmplă atunci când un om alege să locuiască, cu arme și bagaje, în preajma artei pentru o perioadă atât de lungă de timp. În cazul lui Constantin Pele, pictura a încetat de mult să mai fie o simplă vocație colaterală; ea s-a transformat definitiv în destin, devenind o componentă organică, inalienabilă, a propriei sale identități. Expoziția rămâne un punct de reper în toamna culturală a Sibiului și o dovadă vie a faptului că fidelitatea față de frumos rămâne una dintre cele mai înalte forme de demnitate artistică, putând fi încă vizitată până la jumătatea lunii octombrie.
sursa foto: Ion Talpoș
sursa foto: Ion Talpoș
sursa foto: Ion Talpoș
sursa foto: Ion Talpoș
