De la începutul lunii, francul elveţian a scăzut cu 16 bani

În perioada analizată, leu a avut o evoluţie stabilă faţă de euro şi una apreciativă faţă de dolar şi francul elveţian.
Acordul dintre Grecia şi creditorii săi din troika UE-FMI-BCE, pentru obţinerea celui de al treilea pachet de sprijin financiar, a provocat deprecierea francului faţă de euro, ceea ce a reprezentat o gură de oxigen pentru cei cu credite în moneda elveţiană.
Media francului, care s-a depreciat de la 1,041 la 1,068 unităţi/euro, a scăzut de la 4,2131 la 4,1441 lei, minimul ultimelor circa cinci luni, pentru ca la finalul perioadei să urce uşor, la 4,1556 lei. Maximul atins în acest an a fost de 4,5817 lei, după decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la plafonul de minim 1,20 franci/euro.
Euro a crescut la jumătatea perioadei la 4,4226 lei. În următoarele două şedinţe media a coborât la 4,4155 lei, la finalul perioadei a fost stabilită la 4,4192 lei, când transferurile s-au realizat într-un culoar îngust, cuprins între 4,4140 şi 4,4240 lei.
Evoluţia leului va continua să fie marcată, în principal, de factorii externi. În SUA, are loc întrunirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC). Investitorii nu anticipează o modificarare a dobânzii, care se află de la finalul lui 2008, aproape de 0%, o majorare fiind aşteptată cel mai devreme în septembrie.
Protecţia pentru leu, cel puţin până la finalul lui august, vine din valuta pe care o schimbă românii care muncesc în străinătate.
Pe termen lung, BNR rămâne principalul scut de protecţie, prin politicile sale monetare. Astfel, guvernatorul său declara recent că „politica monetară va trebui să reziste şi să nu aibă loc o nouă re¬du¬¬cere a ratei de refe¬rin¬ţă a do¬bânzii, în pre¬zent de 1,75%, având în vedere că economia va creşte în acest an cu circa 4%, ritm care nu ar necesita stimulare supli¬men¬tară prin reducerea dobânzii“.
Atrage atenţia scăderea în iunie indicatorului de încredere macroeconomică al CFA România la 70,8 puncte, de la maximul istoric de 77,1 puncte înregistrat în luna mai. În ceea ce priveşte media euro, anticipaţiile pentru următoarele 6, respectiv 12 luni sunt „de 4,45 lei/euro pentru ambele orizonturi”.
Cursul dolarului american a avut o evoluţie descendentă, el. coborând de la 4,0251, la începutul perioadei, la 3,9889 lei, iar la finalul intervalului, atunci când cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 3,982 şi 4,005 lei, media a fost stabilită la 3,9942 lei
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,0922 dolari, la începutul perioadei, la 1,1111 dolari, pentru ca la finalul ei să fluctueze între 1,1031 şi 1,1084 dolari.
Analiza cuprinde perioada 23 – 29 iulie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*