Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa Darryl Nirenberg, a efectuat o vizită oficială la Sibiu, la doar trei luni după preluarea mandatului diplomatic. Înaltul oficial american s-a întâlnit atât cu reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, cât și cu cei ai Primăriei Municipiului Sibiu, discuțiile vizând colaborarea instituțională, patrimoniul cultural și potențialul de dezvoltare al orașului și județului.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis că întâlnirea a reprezentat o oportunitate importantă pentru promovarea județului Sibiu și consolidarea dialogului româno-american.
„Ieri am avut bucuria de a-l primi la Consiliul Județean Sibiu pe noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa Darryl Nirenberg. La doar trei luni de la preluarea mandatului, Excelența Sa și-a dorit să cunoască mai bine județul Sibiu, tradițiile noastre și patrimoniul cultural care ne definesc comunitatea”, a declarat Daniela Cîmpean.

Potrivit acesteia, discuțiile au vizat importanța colaborării dintre comunități și instituții, precum și valorile care stau la baza parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.
La întâlnirea de la Consiliul Județean au participat și vicepreședintele Vlad Vasiu, Doris Banciu – consilier în cadrul cabinetului președintei CJ Sibiu, precum și Alys Spensley, consilier pentru Diplomație Publică, și Maria Tufan, coordonator de presă din partea Ambasadei SUA.

La finalul întâlnirii, Daniela Cîmpean i-a adresat ambasadorului invitația de a reveni în județul Sibiu pentru a descoperi frumusețea naturii, diversitatea culturală și gastronomia locală.
Vizita oficialului american a inclus și o întâlnire la Primăria Sibiu, unde primarul Astrid Fodor a prezentat principalele proiecte și direcții de dezvoltare ale orașului.

„Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, ES domnul Darryl Nirenberg, a vizitat Sibiul pentru prima dată, după preluarea mandatului în martie 2026. Cu această ocazie, Primarul Astrid Fodor a prezentat Înaltului Demnitar orașul nostru, cu principalele reușite, proiecte și provocări ale sale”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.
În cadrul discuțiilor au fost evidențiate profilul cultural și turistic al orașului, potențialul economic al municipiului, precum și investițiile constante realizate în dezvoltarea urbană.

Reprezentanții administrației locale au subliniat că întâlnirea a evidențiat interesul reciproc pentru o colaborare mai apropiată între Sibiu și partenerii americani.












