Rezultate bune obținute de elevii sibieni la Concursul Național de Geografie și Istorie ”La Școala cu ceas” de la Râmnicu Vâlcea | GALERIE FOTO
39 de elevi din opt unități de învățământ din județul Sibiu au participat la un concurs școlar național.
39 de elevi din opt unități de învățământ din județul Sibiu au participat la un concurs școlar național.
Cursurile vor fi suspendate vineri în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din ţară, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei Naţionale.
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a primit de la Ministerul Educației sarcina de a monitoriza și raporta cazurile de gripă și infecții respiratorii din școli și grădinițe.
Primarul din Rășinari, Bucur Bogdan, și-a prezentat raportul de activitate pentru anul trecut.
Amenda nu pare să descurajeze „fenomenul graffiti”.
În 2018, Primăria Sibiu a continuat lucrările la clădirile în care funcționează cele 50 de grădinițe, școli și licee sibiene.
Începând de luni, 14 ianuarie, copiii din grădinițele cu program normal și elevii din clasele 0-VIII vor primi produse lactate și de panificație, precum și mere, potrivit Consiliului Județean Sibiu.
Ne aflăm în prag de Centenar. 100 de ani de la formarea României. Centenar pentru care s-au organizat zeci de evenimente, pentru care s-au realizat statui, în care s-au băgat bani în timp ce oamenii mor prin spitalele din România, când copiii mor de frig prin școli și folosesc latrinaRead More
Aproape o treime dintre români nu au toaletă interioară, conform datelor Eurostat.
Președintele organizației județene PMP Sibiu, Ingrid Sofia Höhr, a dat publicității o scrisoare deschisă adresată noului inspector școlar general, Emilian Marius Novac, în care reclamă starea școlilor din județul Sibiu.
Casa Corpului Didactic din Sibiu implementează, în perioada martie 2018 – aprilie 2021, patru proiecte cu finanţare din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, trei în calitate de beneficiar şi unul în calitate de partener.
Vineri, 19 octombrie, începând cu orele 9, la Rășinari se va da startul celei de a IX-a ediție a evenimentului „Zilele Sportive Rășinari 2018”.
Asociația Culturală ”Music On” organizează, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, o serie de povești muzicale ce vor fi prezentate elevilor din 10 școli sibiene, în perioada 15-18 octombrie.
314 unități școlare de stat și 30 aparținând sistemului de învățământ privat din județul Sibiu își deschid, luni, porțile pentru aproape 61.000 de copii dornici să învețe să scrie sau să citească, ori să își perfecționeze cunoștințele despre Eminescu, Pitagora sau Einstein.
Până în 12 octombrie, operatorii economici care sunt interesați să distribuie lapte, produse lactate (iaurt), cornuri și alte produse de panificație, respectiv biscuiți și covrigei, precum și mere sau pere pentru cei aproximativ 40.000 preșcolari și elevi din județul Sibiu își pot depune oferta în SICAP (Sistemul Informatic Colaborativ pentruRead More