Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi pentru abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive.
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi pentru abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, în calitate de for decizional, un proiect de lege potrivit căruia persoanele care vor refuza un loc de muncă îşi vor pierde dreptul de a mai primi ajutor social.
Aproape 4.000 de protestatari mărşăluiesc pe principalele bulevarde din Sibiu, scandând lozinci împotriva guvernului, a PSD şi a lui Liviu Dragnea, îndreptându-se înspre casa preşedintelui Klaus Iohannis.
Ovidiu Sitterli a fost primit în PNL, chiar dacă însăși Raluca Turcan, nu demult, îl numea „apărătorul condamnaților” și împroșca cu venin când vorbea despre „proaspătul” coleg al domniei sale, susține conducerea PSD Sibiu, după înregimentarea deputatului Ovidiu Sitterli la liberali.
Veniturile salariale ale preşedintele Klaus Iohannis şi ale soţiei sale au scăzut, în timp ce încasările din chirii ale celor doi au crescut, potrivit declaraţiei de avere a şefului statului, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Proiectul noului spital județean Sibiu este un subiect aflat de mult timp pe agenda publică. USR Sibiu organizează dezbaterea publică „Noul spital județean – un proiect al comunității”.
Ne învârtim în jurul cozii de credem că e altfel: România prezintă toate semnalmentele unui stat eșuat, cu principalele instituții blocate, cu partide și politicieni care nu mai reprezintă pe nimeni și cu o populație cvasi-absentă din spațiul public.
PNL şi USR vor organiza un miting de susţinere a preşedintelui Klaus Iohannis, la Sibiu, până la finalul acestei luni, a anunțat prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că o suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis iniţiată de PSD ar însemna o lovitură de stat.
Banii câştigaţi de preşedintele Klaus Iohannis odată cu premiul ”Franz Josef Strauß” care i-a fost decernat săptămâna trecută de Fundaţia Hanns Seidel au intrat în contul Fundaţiei ”Un copil o speranţă” (UCOS) din Sibiu, care oferă servicii sociale pentru copiii cu autism, cu sindrom Down sau boli rare.
Aproape 3.000 de sibieni au fost, la sfârșitul săptămânii trecute, la București, „pentru a spune «stop» abuzurilor din justiție”, susține conducerea PSD Sibiu, într-un comunicat de presă.
Preşedintele Klaus Iohannis împlineşte, astăzi, vârsta de 59 de ani. Iohannis s-a născut în 13 iunie 1959, la Sibiu, oraş al cărui primar a fost din 2000 şi până în 2014, când a fost ales preşedinte al României.
Un miting „împotriva abuzurilor”, organizat de Partidul Social Democrat, la care sunt aşteptate sute de mii de persoane, va avea loc diseară, de la ora 20,00, în Piaţa Victoriei din București.
La Sibiu a fost lansată, azi, o campanie care își propune să-i readucă pe consumatori în piețe. Campania Asociației Piețelor își propune să promoveze cei mai „fresh“ producători.
Președintele Klaus Iohannis este așteptat în următoarele câteva zile la spectacol, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.