Valabilitatea documentelor care expiră în starea de urgență se prelungește
Valabilitatea documentelor care expiră în perioada stării de urgență se prelungește, potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Valabilitatea documentelor care expiră în perioada stării de urgență se prelungește, potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Autoritățile au anunțat o serie de măsuri noi în contextul stării de urgență din cauza coronavirusului.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului județul Sibiu va avea program normal de lucru în data de 25 ianuarie.
Ultima zi de încasare a numerarului la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu este data de 27 decembrie.
Comisia juridică şi cea pentru apărare din Senat au dat raport comun favorabil proiectului de lege, cu amendamente admise. Una dintre modificările aduse în cadrul şedinţei comune a celor două Comisii prevede că perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă suntRead More
Ghișeele serviciilor Permise și Pașapoarte vor fi deschise în 16 și 17 august, deși aceste zile au fost stabilite, prin Hotărâre de Guvern, ca zile libere pentru personalul bugetar. Activitatea cu publicul se va desfășura conform programului normal.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu va recupera ziua de 30 aprilie, stabilită, prin hotărâre de Guvern, drept zi liberă pentru salariații din sectorul public.
Polițiștii rutieri sibieni au reținut, ieri, nouă permise de conducere și au aplicat, în total, 50 de sancțiuni, în valoare de 9.000 de lei.
Conducerea Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu a decis suplimentarea programului de lucru al ghișeului de relații cu publicul din cadrul Serviciului Rutier.
Din această săptămână, proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere este înregistrată video și audio și în județul Sibiu.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă că, de luni, 3 iulie, proba practică a examenului pentru obţinerea carnetului de conducere va fi înregistrată atât video, cât şi audio, cu un dispozitiv care va fi instalat pe maşinile folosite la această testare.
Ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Sibiu vor fi deschise sâmbătă, 17 iunie, pentru eliberarea plăcilor cu numere de înmatriculare provizorii pentru autovehicule.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu va recupera ziua de 2 iunie, stabilită, prin hotărâre de Guvern, drept zi liberă pentru salariații din sectorul public.
Desfășurarea alegerilor parlamentare perturbă activitatea Serviciului Permise la Sibiu.
Plata taxei de pașaport, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere, precum și a tarifelor aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, se poate face și prin internet banking.