Dăncilă, cu ochii pe PSD Sibiu la prezidenţiale. “În Oltenia există mobilizare, în Ardeal nu”
Viorica Dăncilă anunţă că va lua măsuri ferme în organizaţiile județene cu rezultate slabe.
Viorica Dăncilă anunţă că va lua măsuri ferme în organizaţiile județene cu rezultate slabe.
Echipele de negociere ale USR și PLUS au ajuns la un acord de principiu în ceea ce privește colaborarea celor două formațiuni în perspectiva următoarelor trei scrutine, acord de principiu care va fi supus validării conducerilor USR și PLUS.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a fost ales, ieri după-amiază, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu, după ce a deținut această funcție interimar.
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat aseară că la negocierile cu conducerea USR s-a decis ca Dan Barna să fie candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale.
USR şi PLUS vor anunţa în 2 februarie dacă vor candida pe o listă comună la europarlamentare, a declarat, ieri, la Sibiu, președintele USR, Dan Barna.
PNL îl susţine pe Klaus Iohannis la prezidenţiale, iar PMP nu exclude un candidat comun.
Campanie electorală în şcoli şi chiar în ziua alegerilor, posibilitatea unui alegător de a susţine mai mulţi candidaţi şi interzicerea defăimării. Sunt doar câteva dintre modificările propuse de 35 de parlamentari PSD, în frunte cu Şerban Nicolae, la legea privind alegerea preşedintelui României.
Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat, azi, că un congres extraordinar ar face bine partidului, ținând cont că anul 2018 este an pre-electoral.
Preşedintele USR, deputatul sibian Dan Barna, a declarat, ieri, că partidul său va avea „cu siguranţă” un candidat propriu în turul I al alegerilor prezidenţiale din 2019, iar pe preşedintele Klaus Iohannis îl va susţine numai în situaţia în care acesta va ajunge în turul II, iar candidatul USR nu.
CExN a PSD s-a reunit, vineri, la Sinaia, pentru a clarifica situaţia partidului după eşecul de la prezidenţiale, în condiţiile în care există dispute publice între conducerea centrală şi liderii din teritoriu faţă de măsurile ce trebuie luate pentru a atenua pierderea de imagine a formaţiunii. Astfel, preşedintele CJ Constanţa,Read More
Autoritatea Electorală Permanentă a dat publicităţii rapoartele de control al finanţării campaniei prezidenţiale de anul trecut, fiind constatată încălcarea Legii finanţării partidelor politice de către PMP, PSD, PNL, PER, Călin Popescu Tăriceanu şi Monica Macovei. Inspectorii AEP au constatat, în urma controlului finanţării campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2014, căRead More
scris de:MESAGERUL Teodor Meleşcanu a anunţat că îşi depune, marţi, în şedinţa de Guvern, mandatul de ministru de Externe, precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca „om de onoare”, „într-o ţară în care nimeni nu-şiRead More
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat astăzi, la ieşirea de la urne, că a votat „pentru România respectului, România prosperităţii, o Românie puternică”. La această oră, el se află în drum spre București, unde va aștepta alături de colegii săi încheierea scrutinului și primele rezultate.
Italia este țara în care Ministerul Afacerilor Externe de la București a organizat cele mai multe secții de votare pentru alegerile prezidențiale, urmată fiind de Spania, Statele Unite ale Americii și Republica Moldova. Potrivit MAE, în Italia au fost organizate 51 de secții de votare, dintre care trei la Roma,Read More
Candidatul ACL la prezidenţiale l-a atacat joi, 6 noiembrie, de la Cluj-Napoca pe Victor Ponta. „Victor Ponta este un pericol pentru România, pentru democraţia din România, prin modul în care ştie să-şi conducă propriul partid şi prin felul în care reacţionează la problemele societăţii. Victor Ponta este incapabil să prezinteRead More