Străzile Lavandei, Dafinului și Irisului din cartierul Gușterița vor fi modernizate (CP)

Primarul Astrid Fodor a semnat astăzi contractul pentru modernizarea a 3 străzi din cartierul Gușterița: Lavandei, Dafinului și Irisului. În urma unei proceduri de achiziție publică, contractul a fost semnat cu firma Darcon General Construct din Ighișu Vechi, Agnita.  

Foto: Primăria Sibiu

“În cartierul Gușterița am investit mult pentru a-l moderniza. După ce am asfaltat străzile de pământ, am modernizat strada Podului – o legătură importantă cu zona industrială est, foarte curând cartierul va fi conectat cu orașul și prin pistele pentru biciclete de pe malul Cibinului, am creat un centru dedicat comunității, iar în prezent lucrăm pentru asigurarea unei mai bune legături a cartierului cu orașul, pe str. Viitorului. În curs este amenajarea unei grădinițe noi pe str. Podului, precum și 2 proiecte mari pentru timp liber: complexul pentru agrement și ecoturism Gușterland și amenajarea de trasee tematice prin pădurea Gușteriței. Prin contractul pe care l-am semnat astăzi vom asfalta și aceste 3 străzi, create mai recent în cartier” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Lucrările prevăzute în contract pentru fiecare dintre cele 3 străzi includ:

  • Modernizarea rețelelor de apă, hidranți, canalizare menajeră și canalizare pluvială
  • Amenajarea părții carosabile și a trotuarelor, acestea fiind străzi cu trafic redus, care asigură accesul la locuințe și spații de servicii. La trecerile de pietoni vor fi montate borduri înclinate, pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
  • Instalarea unui sistem de iluminat public eficient energetic, precum și amenajarea rețelelor de alimentare cu energie electrică a acestuia.

Valoarea investiției este de 2,8 milioane de lei, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 10 luni.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*