Strada Henri Coandă din Sibiu va fi lărgită. Lucrările încep în cel mult o lună

Primăria Sibiu și asocierea de firme Nord Construct SRL – Terra Building SRL au semnat contractul de lucrări pentru lărgirea unui tronson al străzii Henri Coandă, cel cuprins între intrarea la fabrica Trans Agape și intrarea la Sembraz Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

„În prezent această stradă are câte o bandă pe sens, ceea ce determină blocaje, mai ales în orele de vârf, în sensul giratoriu care preia atât circulația de la ieșirea de pe autostradă spre Sibiu, cât și traficul dinspre zona industrială și rezidențială a cartierului Lazaret. Această lărgire este o soluție pentru a fluidiza circulația în zonă, astfel că cei care circulă dinspre Compa spre cartierul V. Aaron vor avea o bandă dedicată, fără a mai fi nevoie să aștepte în coloană și să cedeze trecerea celor care circulă dinspre autostradă”, a transmis Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Lucrările, finanțate de la bugetul local cu suma de 1,93 milioane de lei, vor începe în maxim o lună de la semnarea contractului și vor avea ca termen de execuție 4 luni de la emiterea ordinului de începere. Acestea presupun:

  • crearea unei benzi suplimentare de circulație pe un tronson de 370 m lungime al străzii Henri Coandă, de la intrarea la fabrica Trans Agape până la intrarea la Sembraz Sibiu,
  • executarea unei rețele de canalizare pluvială, pe lungimea de stradă modernizată, inclusiv guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale stradale și cămine de vizitare,
  • realizarea unei rețele de hidranți subterani și a rețelei metropolitane pentru coborârea cablurilor aeriene,
  • lucrări de deviere si protejare arețelelor electrice,
  • amenajarea de zone verzi

Sursă foto: Primăria Sibiu