Primăria Sibiu a acceptat încetarea contractului pentru amenajarea Lacului lui Binder pentru sport și agrement, înainte de finalizare

Constructorul SC Construcții SA a solicitat Primăriei Sibiu încetarea contractului încheiat în mai 2018 pentru amenajarea Lacului lui Binder pentru sport și agrement, înainte să finalizeze lucrările. Motivul invocat de constructor este acela că situația economică actuală a afectat grav firma de construcții și drept urmare nu mai are capacitatea să ducă la bun sfârșit lucrările. Primăria Sibiu a acceptat această solicitare și astfel contractul va înceta în data de 31 august 2020.

Situația lucrărilor executate până în prezent. Până la finalul lunii august constructorul va realiza 80% din lucrările de construcție, restul contractului reprezentând dotări pe care Primăria le va achiziționa printr-un nou contract.

Până în prezent a fost igienizat lacul și malurile, s-au amenajat rețelele de apă și canalizare, spațiile de parcare sunt aproape finalizate, s-a amenajat plaja de pe malul lacului, iar pavilionul multifuncțional va fi finalizat până în 31 august.  Și construcția punctului de prim ajutor este aproape finalizată, lucrându-se la instalațiile electrice.

Următorul pas va fi organizarea de către Primăria Sibiu a unei noi proceduri pentru achiziția dotărilor pentru plajă, instalația pentru sporturi nautice cu echipamentele specifice, locul de joacă și punctul de prim ajutor.

Până la finalizarea procedurii de achiziție și reluarea lucrărilor, Primăria Sibiu, prin intermediul Serviciului de Administrare a Bazelor Sportive și de Agrement va efectua câteva lucrări necesare pentru ca zona destinată promenadei în jurul lacului să fie amenajată corespunzător și să fie deschisă publicului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*