Peste 500 de polițiști vor fi la datorie în minivacanța de Anul Nou

În perioada 29 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, peste 500 de polițiști sibieni vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Foto: Arhivă

În activități sunt angrenați poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, de la poliţia transporturi, precum și din celelalte structuri, respectiv poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigarea criminalității economice și luptători de intervenţie rapidă.

O atenţie deosebită va fi acordată zonelor cu mare fluenţă de public, în care se organizează evenimente cultural-artistice, de agrement, piețelor, dar și târgurilor specifice sărbătorilor de iarnă, marilor centre comerciale, gărilor și autogărilor, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, prevenirii infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.

În acest context, polițiștii vă recomandă să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute, să nu transmiteți prin intermediul rețelelor de socializare informații privind lipsa dumneavoastră de acasă sau privind bunurile de valoare pe care le dețineți și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate. La fel de important este să nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate.

Efectivele poliţiei rutiere vor fi prezente pe principalele drumuri din zonele turistice și vor acționa cu precădere pe linia fluidizării  traficului, a prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor, precum și în vederea combaterii excesului de viteză şi conducerii sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive.

Indiferent de categoria de drum pe care circulă, conducătorilor auto li se recomandă să respecte regimul legal de viteză impus pe tronsonul în cauză, să semnalizeze din timp și să se asigure foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, să păstreze distanța de siguranță față de cel care circulă în față și să acorde atenție sporită pietonilor.

Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a blocajelor ce pot apărea în această perioadă, polițiștii fac apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo!

În ceea ce privește materialele pirotehnice, oamenii legii atrag atenția asupra riscurilor la care se expun cei mici atunci când sunt lăsați să utilizeze artificii și petarde. Consecințele utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice sunt dintre cele mai grave – arsuri, desfigurare, afectarea auzului sau a văzului, iar uneori se poate ajunge chiar și la amputarea degetelor.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani, iar articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*