Străzile Tipografilor şi Aleea Streiu se închid pentru reparaţii. Încep lucrările şi pe ultimul tronson pe Calea Cisnădiei
Aleea Streiu se închide de luni, 1 aprilie pentru reparaţii. Lucrările vor începe din zona grădiniţei şi vor continua spre Calea Cisnădiei. Timp de o lună DPC va reface atât carosabilul cât şi trotuarele de pe această stradă
Strada Tipografilor se închide tot de luni, pe tronsoane, pentru lucrări de reparaţii la pavaj. Prima porţiune care se închide este cea dintre Piaţa Schiller şi strada Papiu Ilarian. Pentru a oferi şoferilor o rută ocolitoare, pe perioada acestor lucrări se va deschide strada Cetăţii, pe tronsonul care este pietonal, între strada Gheorghe Lazăr şi strada Papiu Ilarian. DPC va finaliza aceste lucrări în aproximativ o lună.

Sibienii care suferă de micoze, bătături sau unghii încarnate pot scăpa de chinul intervenţiilor chirurgicale şi perioade lungi de recuperare, cu ajutorul pedichiurii profesionale. Un astfel de cabinet specializat funcţionează pe strada Ştefan cel Mare.
Aproximativ 260 de posturi pentru personal didactic auxiliar şi nedidactic sunt blocate în prezent, în judeţul Sibiu. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, propune externalizarea serviciilor de pază şi curăţenie.
Primarul Klaus Iohannis, reprezentantul Centrului Român al Energiei – dl. Stelian Gal şi reprezentanţii a opt societăţi membre ale CRE au semnat un Memorandum de înţelegere pentru promovarea şi implementarea proiectului pilot Smart City Sibiu. Semnarea acestui Memorandum a avut loc joi, 28 martie, la sediul Primăriei Sibiu.
6 aprilie 2013, ora 12:00
Calendarul cultural al anului 2013 va fi deschis de unul dintre cele mai tinere evenimente locale. De mâine seară, începând cu ora 18, nouă locaţii vor găzdui spectacole de teatru, proiecţii de filme, recitaluri de poezie, workshop-uri, conferinţe şi concerte, dar şi momente de înviorare trupească şi spiritualăe.
Consilierii locali au aprobat, ieri, în şedinţă ordinară, bugetul municipiului Sibiu pentru anul 2013, în valoare totală de 371.656.800 de lei. Aproape jumătate din bani se vor cheltui pentru infrastructură.
Festivalul – Concurs al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară „VARĂ, VARĂ, PRIMĂVARĂ” se va desfăşura în perioada 3-5 aprilie 2013, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu. Cea de-a XVII-a ediţie a festivalului este organizată de Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „CINDRELUL-JUNII” SIBIU în colaborare cu CERCUL MILITAR SIBIU. Evenimentul își propune descoperirea şi promovarea soliştilor vocali de muzică populară din întreaga ţară, dar şi din diaspora, valorificarea de către tinerii interpreţi a caracteristicilor zonei etnofolclorice din care aceştia provin şi ale costumelor populare specifice zonei respective, cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor, conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti autentice.

Biblioteca Judeţeană „Astra“ este prima instituţiei publică din Sibiu care a primit Marca Accesibilităţii din partea fundaţiei Motivation România. Până în prezent, în judeţul Sibiu au fost evaluate peste 52 de clădiri.









