Reconstrucţia facială a băiatului găsit decedat
Fotografia ataşată acestui comunicat reprezintă reconstrucţia facială a băiatului găsit decedat în municipiul Sibiu. Până în acest moment, identitatea sa este necunoscută iar cauza decesului nu a fost stabilită Relatam în Buletinul de presă nr. 311 din 27 aprilie a.c., faptul că un copil, în vârstă de aprox. 3-5 aniRead More


Pe 10 iunie, sibienii sunt chemați la urne să-și aleagă primarul, consilierii municipali și pe cei județeni[/caption]
Deşi cunosc metodele „şmecherilor”, autorităţile abia reuşesc să facă faţă fenomenului de evaziune fiscală[/caption]
Pentru a-i sensibiliza pe şoferi, Poliţia Rutieră a instalat patru astfel de „puncte negre” pe DN 1[/caption]mul Naţional 1 a devenit oficial „drumul mortii”, după ce patru dintre cele mai periculoase tronsoane au fost marcate cu puncte negre si mesaje preventive. În fiecare an, aici se produc zeci de accidente soldate cu morţi şi răniţi. Poliţiştii pun acest bilanţ tragic pe seama circulaţiei tot mai intense, dar şi a inconştienţei multora dintre cei aflaţi în spatele volanului.
foto: Formaţia „Ambiental”[/caption]urtat între Primărie şi conducerea liceului din Sălişte am amintit în alte ediţii ale Mesagerului.












