Cele mai noi știri

AUDIENTE LA INSTITUŢIILE SIBIENE

Cititori 14/09/2012 at 03:23

  Programul audienţelor la Consiliul Judeţean Sibiu, str. G-ral Magheru nr. 14   Ioan Cindrea, preşedinte: în fiecare miercuri, la ora 10 Ioan Banciu, vicepreşedinte: în fiecare marţi, între orele 10 şi 11 Nicolae Neagu, vicepreşedinte: penultima zi de joi din lună, între orele 14 şi 16 Pentru a aflaRead More

Primăria oraşului Avrig – licitaţie publică

Primăria oraşului Avrig – licitaţie publică

Utile 13/09/2012 at 19:27

Planuri mari

Cititori 12/09/2012 at 09:59

  Extinderea fabricii Marquardt din Zona Industrială Vest va însemna până în 2013 aproape dublarea numărului de angajaţi, care va ajunge la 1.800 de salariaţi, conform oficialilor companiei. Specialiştii de la Sibiu lucrează în trei schimburi, şapte zile pe săptămână, realizând 60 de milioane de componente pe lună. Cei careRead More

Puşi în posesie

Puşi în posesie

Utile 12/09/2012 at 09:47

  Începând de luni, comisia pentru evaluarea dosarelor şi atribuirea celor 125 de loturi de teren situate în Cartierul Tineretului a inceput punerea în posesie a tinerilor. Viitorii proprietari vor fi contactaţi telefonic, pentru a merge în teren împreună cu reprezentanţii comisiei şi cei de la Cadastru. Ei trebuie săRead More

Bilete rămase

Bilete rămase

Economie 11/09/2012 at 17:00

 

Mai exact, 3.109 bilete de tratament au ajuns până în prezent la pensionarii sibieni prin intermediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sibiu, în urma cererilor depuse. Biletele de tratament balnear se alocă pentru o perioadă de 18 zile. Potrivit reprezentanţilor CJP Sibiu, acestea trebuiesc ridicate cu cel mult şapte zile înainte de începerea propriu-zisă a tratamentului. „Biletele de tratament repartizate de către Casa Naţională de Pensii Publice trebuie ridicate de către solicitanţii cărora le-au fost aprobate cu până la cel mult 7 zile anterior datei de începere a tratamentului. Bilete neridicate cu 7 zile anterior

Duelul viorilor la Sala Thalia

Duelul viorilor la Sala Thalia

Evenimente 11/09/2012 at 16:39

 

[caption id="attachment_972" align="alignleft" width="314"]„Duelul viorilor” va avea loc la Sibiu pe 22 septembrie, începând cu ora 19.00 / foto: Radio Romania Cultural„Duelul viorilor” va avea loc la Sibiu pe 22 septembrie, începând cu ora 19.00 / foto: Radio Romania Cultural[/caption]Stradivarius şi Guarneri – două viori de colecţie – şi cei doi artişti de talie internaţională care le mânuiesc cu măiestrie, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, se vor duela arbitrați de pianistul Horia Mihail în contextul celei de-a doua ediţii a turneului naţional „Duelul Viorilor”, anunţă Hotnews.ro. Între 12 şi 25 septembrie, cei care nu au avut ocazia să participe la prima ediţie a turneului vor putea să se bucure de sunetul extraordinar al celor două viori de colecție într-un repertoriu atractiv, în oraşele Galaţi, Iaşi, Bacău, Piteşti, Bucureşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Cluj-Napoca.

A doua ediţie

Primul duel, din toamna anului 2011,

Încă un milion

Evenimente 11/09/2012 at 10:55

  Mai bine de un milion de lei a cheltuit municipalitatea pentru reabilitarea străzii Ion Neculce şi a unei porţiuni de pe Turismului. Lucrările au început în 21 iunie şi au presupus refacerea carosabilului şi a trotuarelor pe întreaga stradă. DPC a aşternut asfalt pe 3.125 de metri pătraţi deRead More

Trei giratorii

Utile 11/09/2012 at 10:41

  Două noi sensuri giratorii vor fi create în zona podului Peco de pe Şoseaua Alba Iulia. Cel de la intersecţia cu Autogării va avea o rază de 9,5 m, iar cel de la intersecţia cu Maramureşului, 8 m. Lucrările vor începe de luni, cu desfiinţarea stâlpilor şi a insulelorRead More

Roman, la PSD

Roman, la PSD

Politică 11/09/2012 at 10:31

 

[caption id="attachment_968" align="alignleft" width="314"]Preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a primit cu bucurie cererea de adeziune a lui Gheorghe RomanPreşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a primit cu bucurie cererea de adeziune a lui Gheorghe Roman[/caption]Mai puţin de jumătate de an a fost de ajuns pentru ca parlamentarul medieşean Gheorghe Roman să constate că nu i se potriveşte haina de independent. După ce a eşuat în încercarea de a obţine fotoliul de primar, Roman crede totuşi că are şanse să rămână deputat şi în legislatura următoare. De aceeaşi părere este şi preşedintele organizaţiei judeţene PSD Sibiu, deputatul Ioan Cindrea, care l-a adus pe Roman în rândurile formaţiunii sale. „Am bătut palma, am luat o decizie în biroul permanent, adeziunea d-lui Roman e scrisă şi urmează ca biroul permanent al organizaţiei municipale PSD Mediaş să confirme această adeziune. Nu va fi nicio problemă, ambele părți doresc această situație”, a anunţat Cindrea, adăugând că îi pare rău că nu l-a înregimentat pe Roman la PSD înainte de alegerile locale de anul acesta.

FOCUS | Cioabă EBAştan

FOCUS | Cioabă EBAştan

Cititori 11/09/2012 at 10:13

  Republica şi monarhia şi-au dat mâna şi au petrecut la aceeaşi masă! Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al rromilor, a postat pe pagina sa de Facebook trei fotografii de la nunta Elenei Băsescu. Intitulată „De vorbă cu socrul mic”, fotografia care îi arată pe Dorin şi Florin Cioabă stândRead More

Muzeul din Dumbravă trece la programul de toamnă

Utile 10/09/2012 at 10:44

Începând de mâine, 11 septembrie, orarul de vizitare al Muzeului Civilizației Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) va fi de luni până duminică, între orele 10,00 şi 19,00.

Cisnădie: spital readus la viaţă

Cisnădie: spital readus la viaţă

Politică 10/09/2012 at 09:52

Vinerea trecută, Cisnădia a fremătat, în semn de sărbătoare. După luni de zile în care spitalul de aici a fost închis, actuala putere a făcut eforturi pentru redeschiderea acestei unităţi unde a funcţionat cea mai renumită maternitate din judeţ. „S-a reparat cea mai mare greșeală care s-a făcut față de cetățenii din orașul Cisnădie, Cisnădoara, Sadu, Râu Sadului și pot să spun că și pentru o parte din cetățenii din Tălmaciu și Rășinari care apelau la serviciile acestui spital. A fost un efort să redeschizi un spital. Meritul este al tuturor, în primul rând al domnului primar Huja, al doameni directoare Dăncăneț

Sibienii vor case la ţară

Sibienii vor case la ţară

Economie 10/09/2012 at 07:39

 

[caption id="attachment_959" align="alignleft" width="314"] Tot mai mulţi sibieni preferă să locuiască departe de agitaţia oraşului şi să facă naveta câţiva kilometri Tot mai mulţi sibieni preferă să locuiască departe de agitaţia oraşului şi să facă naveta câţiva kilometri[/caption]În ultimul timp, se poate vorbi de o tendinţă tot mai mare a sibienilor de a-şi schimba apartamentele din oraş pentru o casă, într-o zonă liniştită, la ţară, spun analiştii pieţei imobiliare. Comparativ cu ultimii 3-5 ani, când la mare căutare erau cererile pentru apartamente, acum tot mai mulţi se orientează spre casele din împrejurimile Sibiului. „Se poate vorbi de o tendinţă a populaţiei de a se muta de la bloc la casă, mai ales că în ultimii ani preţurile s-au menţinut atât la apartamente, cât şi la case. În aceste condiţii, în proporţie de 80% cu banii de pe un apartament de trei camere se poate cumpăra o casă“, explică Bogdan Gicu, preşedintele filialei Sibiu a Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare. Astfel,

Colectezi selectiv si castigi!

Societate 08/09/2012 at 11:10

Weekendul acesta, 8-9 septembrie, au loc ultimele actiuni la punctele de colectare selectiva in cadrul campaniei nationale de informare, educare si responsabilizare cu privire la colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje „Ai colectat, ai castigat!”. Toti cetatenii celor 26 de locatii in care se desfasoara campania (Alexandria, Arad, Baia Mare, Bacău, Braşov,Read More

Contractul de lucrări pentru reabilitarea străzii Ocnei a fost semnat

Contractul de lucrări pentru reabilitarea străzii Ocnei a fost semnat

Politică 08/09/2012 at 11:06

 

Primarul Klaus Iohannis împreună cu directorul SC Drumuri şi Prestări Construcţii SA, dl. Gheorghe Lazăr, au semnat miercuri, 5 septembrie, contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a străzii Ocnei.

 

SC DPC a fost desemnată câştigătoare în urma unei proceduri de achiziţie publică organizată de municipalitate în cadrul căreia au fost primite cinci oferte. Valoarea contractului de lucrări semnat între cele două părţi este de 1.524.536, 62 lei, fără TVA