Prinşi la braconaj

Pasionaţi de vânătoare fără autorizaţie, trei sibieni au picat în braţele oamenilor legii după ce au împuşcat un mistreţ. Doi dintre ei lucrează la Electrica Distribuţie, iar al treilea este pensionar al aceleiaşi instituţii. Oficial, şeful Electrica nu ştie nimic.
Doi angajaţi ai SDEE – Electrica Sibiu şi un pensionar de la aceeaşi unitate sunt învinuiţi de braconaj şi complicitate la această infracţiune, după ce poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu şi cei din Miercurea Sibiului i-au depistat în zona localităţii Apoldu de Jos. Marius Puia, Gheorghe Jurcă şi Olimpiu Rasiga aveau asupra lor arme de vânătoare, cu care au împuşcat un mistreţ, fără însă a avea vreo autorizaţie.


Doar jumătate dintre angajatorii care apelează la serviciile oferite de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din Sibiu, Satu Mare, Hunedoara, Dâmboviţa şi Vaslui sunt mulţumiţi de promptitudinea răspunsurilor oferite.
Șase locuri pe podium, patru sibieni. O performanță incredibilă pentru tinerii snowboarderi sibieni pregătiți de Andy Fazekas la campionatele naționale de snowboard. Desfășurată la Predeal, competiția a adunat la start cei mai buni snowboarderi din țară. La ambele categorii, fete și băieți, Sibiul a dominat clar competiția. Fetele s-au descurcat excelent și au ocupat toate cele trei locuri ale podiumului. Ruxi Brad, locul I, Anastasia Groza, locul II și Mihaela Suciu, locul III. La băieți, competiția a fost mult mai strânsă, însă Andrei Mareș s-a clasat pe primul loc și, astfel, va reprezenta România, alături de Peter Almași din Baia Mare și Ionuț Ungureanu, din Predeal, la Festivalul Olimpic al Tineretului European.
Subsemnatul Ion Roman, consilier local în comuna Blăjel, vă rog să-mi permiteţi să fac următoarele precizări faţă de afirmaţiile făcute de primarul din localitatea noastră. În fapt, declaraţiile juristului Roman Toader reprezintă o înşiruire de greşeli, minciuni şi calomnii scrise într-un limbaj de lemn care nu scuză, ci auto-acuză:

Primăria oraşului Avrig, în calitate de lider al proiectului european CultTour, a propus patru proiecte la finalul cărora vechiul monument baroc, emblemă a oraşului, va deveni atracţie turistică. iar întregul oraş va avea multe de oferit vizitatorilor. Datorită unicităţii sale, Avrigul a fost selecţionat ca locaţie-pilot. Primăria Avrig a propus un masterplan de dezvoltare turistică sustenabilă pentru întreaga zonă pe cinci direcţii esenţiale: turismul cultural, turismul montan, turismul rural interetnic, turismul care promovează frumuseţile naturale şi turismul de agrement acvatic.
Medicamentele şi materialele sanitare nu vor mai fi o problemă în spitalele sibiene, promite Consiliul Judeţean. Şefii secţiilor şi directorii de spitale sunt ameninţaţi cu demiterea dacă vor mai exista cazuri în care pacienţii vor fi nevoiţi să-şi cumpere singuri medicamente sau materiale sanitare.






