Sibiul a primit titlul Regiune Gastronomică Europeană 2019
Sibiu este, de astăzi, în mod oficial Regiune Gastronomică Europeană în 2019.
Sibiu este, de astăzi, în mod oficial Regiune Gastronomică Europeană în 2019.
Grupul RIFF începe anul 2017 în forță, cu un show susținut luni 30 ianuarie, de la ora 19.o0, în sala Teatrului Gong Sibiu. Evenimentul face parte din seria de concerte organizate pentru promovare noului album muzical, cel de al 11 –lea, al grupului. RIFF , ”Pe drum …”, cuprinde piese mai noi și mai vechiRead More
În această săptămână s-au pus bazele unui parteneriat educațional între Parohia Ortodoxă Turnișor – Sibiu, Crucea Roșie Română, Filiala Sibiu și Școala Gimnazială nr 10 pentru a îmbunătăți rezultatele elevilor cu probleme de scris, citit, calcule.
Una dintre cele mai bogate şi puternice echipe de volei feminin din lume, Volero Zurich, vine la Sibiu. Campioana Elveţiei este următorul adversar al campioanei României, Volei Alba Blaj, în Grupa B a Ligii Campionilor. Meciul, care va conta pentru etapa a treia, se va disputa miercuri, 25 ianuarie, deRead More
La 24 ianuarie 2017 se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a afirmat ieri că nu este ‘foarte limpede’ dacă se poate organiza referendum pe o posibilă lege a amnistiei sau grațierii pentru că, deocamdată, există ‘doar niște intenții’ și a arătat că așteaptă decizia CCR în acest sens.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislației în materie penală.
Trei evenimente au avut loc în weekend la Arena Platoș Păltiniș, Arena Freestyle Open, o nouă etapă a World Rookie Tour și World Snowboard Day, sărbătoare internațională prezentă, din nou, și la Păltiniș.
Leul a profitat de stabilitatea care s-a manifestat la nivel regional și a cunoscut fluctuații reduse ale cursului. Excepție a făcut dolarul american care a fost “amendat” de ultimele declarații ale președintelui Trump, făcute cu ocazia investiturii. Cursul dolarului american a scăzut de la 4,2279 la 4,1880 lei, nou minimRead More
În noaptea imediat următoare incendiului din Clubul Bamboo din București, pompierii sibieni au început controalele în cluburile și discotecile din Sibiu. Pompierii au dat 8 amenzi într-o singură noapte.
Tendinţa de apreciere a leului faţă de euro, care s-a manifestat încă de la începutul anului, a continuat pe fondul unei creşteri a apetitului pentru risc pe pieţele financiare. Cursul euro a scăzut de la 4,5064 lei, la începutul perioadei, până la 4,4927 lei, nivel care se mai înregistra înRead More
Președintele Klaus Iohannis a afirmat că a venit în stradă, alături de protestatari, pentru a-și manifesta indignarea pentru faptul că o „gașcă de oameni politici” vrea să schimbe legislația și să slăbească statul de drept.
„Iohannis e cu noi!”, strigă peste 3.000 de sibieni, adunați în centrul orașului pentru a protesta față de proiectele de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.
Cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului din România, de 35.000 de euro, a fost sistată, după ce reprezentanţii ANAF nu au regăsit, la control, suma pe care beneficiarul din Sibiu a declarat-o şi în baza căreia s-a realizat decizia de impunere.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr.28 din 18.01.2017 ziua de 23 ianuarie 2017 a fost stabilită ca zi liberă pentru salariații din sectorul public.