Weekend-ul familiilor la Arena Platoș Păltiniș
Sâmbătă și duminică, cei mici și cei mari se vor întrece pe sanie și pe schiuri în cele două concursuri ale sezonului dedicate familiilor la Arena Platoș.
Sâmbătă și duminică, cei mici și cei mari se vor întrece pe sanie și pe schiuri în cele două concursuri ale sezonului dedicate familiilor la Arena Platoș.
Anul abia încheiat ar fi trebuit să fie unul pozitiv pentru leu. Cu o alianță stabilă la guvernare, cu una din cele mai importante creșteri economice din UE, existau cele mai favorabile premise. Dar…
Leul a preluat tendința apreciativă a monedelor din regiune, reușind să se întărească, comparativ cu principalele valute.
Primăria Sibiu va semna joi, 4 ianuarie, primele două contracte de lucrări în cartiere din 2018.
Jucătorii BC CSU Sibiu revin pe parchet și joacă joi, 4 ianuarie, primul meci din noul an, în compania celor de la CSM CSU Oradea.
Un vârstnic din Sibiu a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni.
Consiliul Județean Sibiu anunță sibienii că sâmbătă, 6 ianuarie, Piața Volantă Transilvania va fi închisă.
Un șofer din Sibiu, în vârstă de 30 de ani, a fost la un pas de moarte în această dimineață.
Medicii de familie din România îşi menţin decizia ca, începând de mâine, să nu mai acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, pacienţii fiind afectaţi de faptul că nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate, în timp ce cadrele medicale susţin că vor lucra „pro-bono”.
Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.
BNR a pus în circulaţie, începând cu 1 ianuarie 2018, bancnote şi monede cu noua stemă a ţării, care include coroana pe capul acvilei de aur.
Meteorologii avertizează că este risc însemnat de producere a avalanşelor la peste 1.800 de metri altitudine, în munţii Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic), fiind vizată şi zona turistică Bâlea Lac, unde zăpada măsoară azi 122 de centimetri, potrivit Centrului Meteorologic Transilvania Sud.
Miercuri, 3 ianuarie, între orele 10 și 11, va avea loc un nou exercițiu de alarmare publică.
Şase tineri au fost răniți într-un accident care a avut loc azi, pe Valea Oltului, la kilometrul 244 al şoselei dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu.