Cât de des vor fi ridicate pubelele? În ce zile?
Frecvența cu care vor fi ridicate deșeurile diferă în funcție de tip și de zona în care sunt amplasate pubelele sau containerele.
Frecvența cu care vor fi ridicate deșeurile diferă în funcție de tip și de zona în care sunt amplasate pubelele sau containerele.
Deciziile luate de Curtea Constituțională (CCR) privind Legea dării în plată dar și solicitarea făcută de Guvern către aceeași CCR privind constituționalitatea Legii conversiei creditelor în franci elvețieni au mulțumit sistemul bancar, ceea ce a permis leului să se aprecieze față de principalele valute. Cursul euro a scăzut de laRead More
Schimbarea programului de operare al zborurilor la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, începând cu 30 octombrie 2016, marchează începutul sezonului de iarnă 2016/2017.
Producătorii şi meşteşugarii tradiţionali din zona Avrigului şi-au dat întâlnire duminică pe platoul de la ieşires din localitatea Bradu spre Avrig, la Festivalul „Tara Oltului in produse si traditii”.
Sibienii s-au lăsat așteptați în Piața Mare. Vremea ploioasă și alegerea neinspirată a momentului prezentării de către conducerea ADI ECO, a făcut ca numărul acestora să fie foarte mic, miercuri după-amiază, la evenimentul care a avut ca scop conștientizarea populației referitor la colectarea selectivă a deșeurilor, precum și prezentarea ansambluluiRead More
USR Sibiu şi-a desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Deputatul Ovidiu Ganţ va candida pentru cel de-al patrulea mandat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR).
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu organizează un concurs de fotografie și unul de producție video, în cadrul proiectului „Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, promotor al proiectului ”Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă” organizează în perioada 31.10 -08.11.2016 Caravana ”Calea verde” în municipiile Sibiu, Braşov şi Tg. Mureş. Caravana se desfăşoară în cadrul campaniei ”Clima se schimbă, schimbă-te şi tu! Alege adaptarea”, având rol în creşterea gradului de informareRead More
Sibiul va găzdui, vineri, 28 octombrie, începând cu ora 9.00, un eveniment antropologic de amploare. Este vorba despre o conferință multidisciplinară internațională. Reuniunea va avea loc în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA, etajul II, și va aduna specialiști în domeniu din țară și străinătate. Unul dintre punctele de atracțieRead More
Locuitorii din satele Fântânele (Cacova) și Sibiel vă invită să participați la cea de-a III-a ediție a târgului și degustării de mere din soiuri tradiționale vechi.
În etapa a X-a a Seriei a V-a a Ligii a III-a, FC Hermannstadt joacă pe Stadionul Municipal cu Metalurgistul Cugir, una dintre contracandidatele la promovare în eșalonul al doilea.
Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că și-ar dori ca în campania electorală pentru parlamentare politicienii să nu fie motivați de „goana după procente”, ci de respectul față de alegători, susținând că este momentul ca și clasa politică să se maturizeze.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, promotor al proiectului „Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă“, organizează caravana „Calea verde” în municipiul Sibiu.