Cele mai noi știri
Turcan: PNL Sibiu merită un loc eligibil la alegerile europarlamentare
Liderul liberalilor sibieni, deputatul Raluca Turcan, negociază o poziție eligibilă pentru organizația județeană pe care o conduce pe lista de candidați a PNL pentru alegerile europarlamentare.
Cine suntem? Perspective psihologice (VI): Cine ești, dincolo de cine ai fost învățat să fii?
După cum am văzut în numerele anterioare, învățăm, de-a lungul vieții, din contactul cu ceilalți, cine suntem, cum suntem, cum este dezirabil să fim. Ne dezvoltăm astfel anumite trăsături, alegem din tot potențialul nostru anumite calități pe care le folosim preponderent în viața de zi cu zi, lăsând la oRead More
Fermierii sibieni au probleme. Explicațiile funcționarilor de la APIA
APIA Sibiu a încheiat campania de primire a cererilor pentru subvenții. Aceasta se desfășoară, anual, în perioada 1 martie – 15 mai.
Probleme medicale la CSU Sibiu, înaintea primelor meciuri din semifinală
BC CSU Sibiu joacă sâmbătă și luni, pe teren propriu, primele două partide din seria semifinalelor Ligii Naționale de Baschet Masculin, cu CSM CSU Oradea.
Un tronson al Șoselei Alba Iulia, închis pentru lucrări
Sâmbătă, 19 mai, între orele 7 și 14, se închide traficul pe Șoseaua Alba Iulia, pe porțiunea cuprinsă între Calea Turnișorului și strada Autogării.
Rolul universităților în dezvoltarea comunităților locale
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu a organizat, miercuri, la Centrul Academic, de pe strada Banatului, atelierul „Internaționalizarea Învățământului Superior și Contribuția Universității în Dezvoltarea Locală și Regională. Ghid de bune practici”. La dezbateri au fost reprezentate 20 de universități din toată lumea. Concluziile întâlnirii de la Sibiu vor fi transpuse într-unRead More
Petrece Ziua Copilului la Palatul Brukenthal Avrig!
După foarte multe evenimente şi diferite surprize pregătite, în mod deosebit pentru adulţi, e vremea ca şi copiii să aibă parte de un tratament preferenţial în acest sfârşit de primăvară la Palatul Brukenthal din Avrig.
Apă Canal SA Sibiu, prezență de top la Expo Apa 2018
În perioada 14 – 16 mai, Expo Apa a reunit în capitală principalii operatori publici din domeniul serviciului de alimentare cu apă și canalizare din România.
Punte între culturi
Peste 130 de oaspeți, din 20 de țări, de pe cinci continente, participă la Săptămâna Internațională a Universității „Lucian Blaga“. Evenimentul se desfășoară sub genericul „Culturi în tranziție“ și este unul dintre pilonii celei de-a patra ediții a proiectului „Sibiu Capitală Universitară Europeană“.
Expoziție de icoane la Centrul de Informare Turistică din Piața Mare
Sibienii și turiștii care au vizitat în această săptămână sala expozițională a Primăriei Sibiu s-au bucurat de o întâlnire cu frumusețea artei țărănești surprinsă, cu emoție și sinceritate în icoane pe sticlă și lemn.
Cele mai bune RESTAURANTE din Sibiu
Syndicat Gourmet a obținut cel mai scor din Sibiu, cu 12 puncte și 1 bonetă, în ghidul Gault&Millau România 2018.
TAROM deschide ruta Sibiu – Stuttgart
TAROM a anunțat lansarea rutei Sibiu – Stuttgart începând cu data de 15 iulie.























