Mutarea se amână
Secţia de Fizioterapie II va fi mutată la Spitalul de Psihiatrie nu anul viitor, ci cel mai probabil din 2015. Actualul sediu de pe Calea Poplăcii a fost retrocedat Mitropoliei Ardealului, iar autorităţile locale au avut cinci ani la dispoziţie să găsească un nou spaţiu. În luna septembrie, acest termen va expira, iar Consiliul Judeţean ar trebui să plătească bisericii o taxă de chirie. În prezent, în spaţiul de la Spitalul de Psihiatrie urmează să fie mutată secţia de Fizioterapie I, după ce actuala clădire va intra în reabilitare timp de 24 de luni. Abia după terminarea lucrărilor, spaţiu va fi eliberat pentru aducerea secţiei de Fizioterapie de pe Calea Poplăcii.