Clinică europeană la Mediaș
Dr. Teodor Holhoș a deschis la Mediaș a treia clinică din rețeaua Opticline.
Dr. Teodor Holhoș a deschis la Mediaș a treia clinică din rețeaua Opticline.
Ediția din toamnă a festivalului „Țara Oltului în produse și tradiții“ a adunat la Bradu, pe o vreme frumoasă și într-un peisaj care-ți încântă privirea și sufletul, producători din zona Avrigului, de la Arpaşu până la Boița, dar și din județul Vâlcea – comunele Titeşti și Costeşti.
Bebelușii veniți pe lume ieri la Maternitatea din Sibiu și mămicile acestora au avut parte de o surpriză din partea Clubulului Lions Brukenthal Sibiu.
Răzvan Suma și invitatul său, Adrian Mantu, doi dintre cei mai talentați violonceliști români ai prezentului, propun publicului sibian o incursiune nonconformistă în repertoriul pentru violoncel printr-un concert excepțional, parte din turneul național „Vă plaCello?”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, despre numirea Adinei Florea la şefia DNA, că nu va permite ca România să facă paşi înapoi împotriva luptei anticorupţie şi a cerut o verificare privind legalitatea propunerii, având în vedere avizul negativ de la CSM.
Asociaţia Tură în Natură îi invită pe sibienii care iubesc mișcarea în natură la o nouă competiţie pe un traseu de offroad în zona nordică deluroasă a Sibiului, Dealul Gușteriței.
Un motociclist a fost rănit grav, în această dimineață, în cartierul Turnișor, după ce a fost lovit de un autoturism.
Oana Ciorbea locuieşte în Statele Unite, unde a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice la Harvard. Fiica Avocatului Poporului deţine un apartament de lux în celebrul cartier din New York, Manhattan, împreună cu soţul său. Locuinţa este evaluată la o sumă fabuloasă .
Președinte PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, i-a transmis public ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, o listă cu 13 întrebări.
Spectacolul „În parc”, de Radu Iacoban, va închide cea de-a patra ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu, pe 11 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Gong.
Poliția sibiană s-a făcut de râs pe internet! Era polițista în misiune sau doar și-a adus copilul la școală cu mașina de serviciu?
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat că în maxim trei săptămâni vor exista două noi staţiuni turistice, Cisnădioara şi Cârţişoara, care astfel vor putea accesa fonduri atât naţionale, cât şi europene.
Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale.
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a anunţat ieri că vor fi investiţi 17,9 milioane de euro pentru amenajarea a trei pârâuri din judeţul Sibiu, în localităţile Turnu Roşu, Porumbacu de Jos, Cârţişoara şi Cârţa, pentru a fi prevenite inundaţiile din viituri rapide.