FC Hermannstadt pleacă în cantonament în Spania. Nu se știe cu ce antrenor
În perioada 10-24 ianuarie, AFC Hermannstadt va efectua un stagiu de pregătire sportivă centralizată în zona Marbella.
În perioada 10-24 ianuarie, AFC Hermannstadt va efectua un stagiu de pregătire sportivă centralizată în zona Marbella.
Salariile profesorilor vor ajunge în acest an la nivelul prevăzut de grila din Legea salarizării pentru anul 2022, potrivit modificărilor produse la Legea 153/2017 de Ordonanța de Urgență 114/2018.
Peste 57.000 de pasageri au călătorit în perioada sărbătorilor de iarnă pe şi de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj, principala poartă aeriană a Transilvaniei.
Polițiștii vor avea mai multă putere și autoritate de la sfârșitul lunii, când intră în vigoare legea care le dă dreptul să intre în locuințele suspecților fără acordul proprietarilor.
Un pui de urs a fost lovit mortal de o maşină, aseară, pe un drum din comuna Micăsasa, a declarat pentru AGERPRES subprefectul Rareş Macrea.
Nepotul patriotului Onisifor Ghibu, Emil Ghibu, s-a stins din viață ieri, 2 ianuarie, cu puțin timp înainte de a împlini 104 ani.
Ca în fiecare dintre ultimii ani, Revelionul e întâmpinat în complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș pe pârtie, cu un show spectaculos și o grămadă de surprize pentru cei ce vor să treacă în noul an pe schiuri.
Cel mai așteptat eveniment muzical al sfârșitului de an și primul din noul an, Concertul de Anul Nou de la Sibiu, este SOLD OUT. Toate biletele pentru acest eveniment s-au epuizat cu două zile înainte de primul concert.
Având în vedere temperaturile scăzute, Apă Canal Sibiu SA face câteva recomandări privind protecţia contoarelor de apă împotriva îngheţului.
Sărbătoarea Nașterii Domnului a adus în sufletele beneficiarilor proiectelor sociale și socio-educaționale derulate de Asociația Filantropică Olivia (AFO) Sibiu multă bucurie și speranță.
Cete de juni din 14 sate din județul Sibiu s-au adunat sâmbătă, 28 decembrie, la Săliște, unde a avut loc tradiționala întâlnire anuală a cetelor de juni din Mărginimea Sibiului.
Polițiștii rutieri atrag atenția conducătorilor auto asupra necesității adaptării comportamentului rutier la condițiile meteo specifice acestei perioade.
Echipele operatorului contractat de Primăria Sibiu pentru deszăpezirea străzilor a intervenit începând de ieri după-amiază, mai întâi pentru prevenirea poleiului și ulterior, pe parcursul nopții, pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil.
De Crăciun, Moșul a lăsat sub bradul Filarmonicii de Stat Sibiu trei posturi libere: flautist, trompetist și secretar muzical.