Cele mai noi știri

Carte cu parte. Sibiu Book Festival – Strada cu Cărți

Carte cu parte. Sibiu Book Festival – Strada cu Cărți

Cultură 07/06/2018 at 12:18

Peste 4.000 de titluri de albume, ediții de colecție, dicționare, cărți de ficțiune, educaționale, de dezvoltare pesonală, carte spirituală și carte pentru copii la prețuri speciale îi așteaptă pe iubitorii de carte să le descopere, începând de astăzi, la Sibiu Book Festival – Strada cu Cărți.

S-a semnat contractul pentru refacerea străzii Pictor Brana

S-a semnat contractul pentru refacerea străzii Pictor Brana

Administrație 07/06/2018 at 11:02

Una din cele mai importante străzi din comuna Șelimbăr, strada Pictor Brana, va fi reabilitată completă, după ce s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor.

Prin artă, copilașii spun NU violenței

Prin artă, copilașii spun NU violenței

Învățământ 07/06/2018 at 11:00

Prichindeii Grădiniței nr. 29 din Sibiu au învățat, în ultimele luni, că bătaia nu este ruptă din Rai, că violența poate ucide, iar comunicarea este cea care îi ajută întotdeauna într-o situație conflictuală.

Procurorii de la Alba anchetează presupuse ilegalități imobiliare în care ar putea fi implicată familia prezidențială

Procurorii de la Alba anchetează presupuse ilegalități imobiliare în care ar putea fi implicată familia prezidențială

Politică 07/06/2018 at 10:20

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a preluat, în urma declinării de către DNA, sesizarea cu privire la săvârşirea unor presupuse fapte de natură penală formulată de către redacţia unei publicaţii online împotriva familiei Iohannis şi a unui notar din Sibiu.

Primăria Șelimbăr scoate la licitație închirierea ștrandului din Veștem

Primăria Șelimbăr scoate la licitație închirierea ștrandului din Veștem

Administrație 07/06/2018 at 10:01

Consilierii locali din Șelimbăr au votat, la ultima ședință, la propunerea primarului Marius Grecu, scoaterea la licitație a închirierii ștrandului ”Piscina Vestala” din Veștem.

Premii de la ”Apă Canal” pentru clienții cu plata la zi

Premii de la ”Apă Canal” pentru clienții cu plata la zi

Utile 07/06/2018 at 09:52

Președintele PNL, Ludovic Orban, a participat duminică la Ziua Mediașului, împreună cu liderii organizației județene PNL Sibiu / sursa foto: comunicat PSD Sibiu

PSD Sibiu: Turcan să-și ceară scuze în numele lui Orban sau să-și dea demisia

Politică 07/06/2018 at 09:49

Social-democrații sibieni au lansat o critică dură la adresa deputatului liberal Raluca Turcan, după ce aceasta a participat împreună cu Ludovic Orban la Ziua Mediașului.

Elevii de clasa a VIII-a termină vineri cursurile; luni – prima probă a Evaluării Naţionale

Elevii de clasa a VIII-a termină vineri cursurile; luni – prima probă a Evaluării Naţionale

Învățământ 07/06/2018 at 08:55

Cursurile elevilor de clasa a VIII-a se finalizează vineri, urmând ca luni – 11 iunie să aibă loc proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale.

Cioloș la Sibiu: Vreau să fiu cu sufletul împăcat

Cioloș la Sibiu: Vreau să fiu cu sufletul împăcat

Politică 06/06/2018 at 20:42

Fostul premier Dacian Cioloş le-a răspuns celor care îl critică, afirmând astăzi, în timpul unei dezbateri organizate la Sibiu, că nu este „şomer de lux” şi nu se află „în treabă” cu Platforma România 100.

Lucrări la Avrig

Lucrări la Avrig

Administrație 06/06/2018 at 17:36

Astăzi s-a finalizat lucrarea de reparație a covorului asfaltic pe strada Cânepii din orașul Avrig, pe tronsonul cuprins între fabrica de sticlă și moara de la ieșirea spre Valea Avrigului.

Programul de circulație al Tursib în Turnișor, afectat din cauza lucrărilor

Programul de circulație al Tursib în Turnișor, afectat din cauza lucrărilor

Administrație 06/06/2018 at 16:02

Începând de vineri, 8 iunie, se va interzice circulaţia autobuzelor pe strada Zăvoi, ca urmare a lucrărilor la reţeaua de apă din zona intersecţiei Zăvoi – Stăvilarului.

Românii, printre cei mai optimişti în privinţa viitorului UE

Românii, printre cei mai optimişti în privinţa viitorului UE

Politică 06/06/2018 at 15:43

52% consideră că lucrurile merg în direcţia bună în UE, faţă de 38% în octombrie 2017.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj lansează zborurile către Hurghada, Egipt, operate de compania aeriană AlMasria Universal Airlines

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj lansează zborurile către Hurghada, Egipt, operate de compania aeriană AlMasria Universal Airlines

Economie 06/06/2018 at 15:40

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a marcat astăzi, printr-un eveniment dedicat, lansarea zborurilor sale turistice din anul 2018 către destinația de vacanță Hurghada, Egipt, operate de compania aeriană AlMasria Universal Airlines.

Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare la Muzeul ASTRA

Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare la Muzeul ASTRA

Cultură 06/06/2018 at 15:33

În perioada 11-15 iunie, Muzeul ASTRA, prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Departamentul de Conservare-Restaurare, organizează cea de-a cincea ediție a evenimentului „Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare”.

Premiați de Ziua Mediului

Premiați de Ziua Mediului

Administrație 06/06/2018 at 15:28

La sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu va avea loc, vineri dimineață, festivitatea de premiere a echipelor situate pe locul I la Concursul Naţional de Proiecte de Mediu – faza judeţeană.