Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare, iar în această zi se prăznuieşte spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos.
Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare. În această zi, se prăznuieşte spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei.
În Joia Mare, dimineaţa, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească.
Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru, conform site-ului www.crestinortodox.ro. Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată, scrie Agerpres.ro, citată de Monitorul de Cluj.
Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se fac slujbe pentru sufletul morţilor. Se crede că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Oamenii aprind focuri în curţi, pe dealuri sau în cimitire, pentru ca aceştia să aibă lumină şi căldură. Aprinderea acestora reiterează focul pe care l-au aprins slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, pentru a se încălzi, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, atunci când s-a lepădat de Hristos.
Femeile duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe şi, după ce sunt sfinţite, se împart pentru sufletul celor duşi pe lumea cealaltă. Se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa. Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească.
Conform site-ului mai sus menţionat, a fost, la origini, o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justiţiar, care-i pedepseşte pe cei leneşi. Până în această zi, gospodinele trebuie să termine torsul şi ţesutul de frica Joimăriţei.
Personajul este întruchipat, simbolic, de o femeie urâtă şi puternică, deghizată într-o vrăjitoare rea, care poartă cu ea o serie de instrumente: o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un cuţit, un vătrai, un sac cu cenuşă etc. Ea le arde degetele şi mâinile fetelor leneşe, le pârleşte părul şi unghiile şi dă foc fuioarelor de lână găsite netoarse.
