Medieșeanul reținut aseară pentru dare de mită va sta sub control judiciar 60 de zile

În cursul zilei de astăzi procurorul a luat, faţă de bărbatul reținut aseară pentru dare de mită, măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu.

Foto: Arhivă

Duminică, 10 septembrie 2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 29 ani , rezident în mun. Mediaş, judeţul Sibiu pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

”Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că în dimineaţa zilei 10.09.2023, inculpatul a remis suma de 200 de euro cu titlu de mită unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Mediaş pentru a-l determina pe acesta să nu își îndeplinească corespunzător îndatoririle de serviciu în sensul de a nu lua măsurile legale pentru faptul că a condus pe drumurile publice, în mun. Mediaş, un autovehicul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având o viteză de 112 km/h, în condițiile unei limitări a regimului de viteză la 50 km/h. De asemenea, în încercarea de a scăpa de urmărirea agenților de poliție, inculpatul a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, pe linie continuă. Ulterior testării cu aparatul etilotest poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.penal”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*