Mare sărbătoare creștină astăzi. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință

În fiecare an, la 23 aprilie creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Foto: doxologia.ro

Potrivit crestinortodox.ro, Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut in Capadocia, intr-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Încă de tânăr rămâne fără tatăl său, care a murit mărturisind credința creștină. Împreună cu mama sa, se mută în Palestina. Urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Dioclețian. În anul 303, când împăratul a început persecuțiile împotriva creștinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit chiar înaintea lui Dioclețian credința în Hristos.

După ce a fost supus la numeroase chinuri, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Tot acum, au primit moarte mucenicească Glicherie, Valeriu, Donat, Terin și Alexandra, soția împăratului Dioclețian, care trecuseră la credința creștină, după ce, pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe, Dumnezeu a înviat un mort. Și după moarte, sfântul s-a arătat făcător de minuni fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni.

Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul. În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

În țara noastră peste un milion de oameni poartă numele Sfântului Gheorghe sau derivate ale acestuia. Deasemenea, Sfântul Gheorghe este considerat patronul spiritual al Forțelor Terestre din Armata Română.

Tradiții și obiceiuri legate de ziua Sfântului Gheorghe

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care marchează renaşterea naturii.

Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean, în Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.

În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.

Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*