Născut pe 11 iunie 1973, Florin Berța, antrenorul cu portarii la FC Hermannstadt, este mereu „în priză“ când vine vorba despre fotbal, pregătit să-și ridice nivelul și gata de orice provocare.
Florin Berța a fost unul dintre cei mai talentați goalkeeperi din țară. Component al loturilor naționale de juniori, s-a transferat în anii ’90 în Germania, la doar 19 ani, unde a apărat la patru echipe, dintre care trei din al treilea eșalon. La revenirea în țară, a fost cooptat în echipa Voința Sibiu, apoi FC Bihor, unde a fost antrenor cu portarii. A lucrat cu Marius Baciu, Alex Pelici sau Marian Pană, apoi a preluat echipa de Liga a IV-a Euro Șpring, pe care a dus-o surprinzător pe primul loc în județul Alba, după care s-a ocupat cu pregătirea portarilor de la Măgura Cisnădie. A revenit la Sibiu în 2016, în cadrul unui proiect care avea să devină cel mai important pentru fotbalul sibian din ultimele 2 decenii. Chiar înaintea partidei de baraj cu Gilortul Tg. Cărbunești pentru promovarea în Liga a III-a. „E un proiect bun, un proiect frumos, pe termen lung, FC Hermannstadt e echipa fanion a Sibiului și m-aș bucura să se pună în practică tot ceea ce s-a discutat și cu mine”, declara în 2016 antrenorul cu portarii de la FC Hermannstadt.
De atunci, au trecut iată 6 ani, iar ambițiosul antrenor pregătește în continuare „îngerii păzitori“ ai porții sibiene. I-au trecut prin mână portughezii Cristiano Pereira și Emanuel Novo, internaționalul bulgar Plamen Iliev, Cătălin Căbuz, Vlad Muțiu, Ionuț Pop, dar și Toma Niga, Ionuț Pop, Ionuț Rus, Mirel Bolboașă și alții. Mai înainte i-a pregătit pe David Lazar, portarul Naționalei României. I-a avut apoi în grija sa pe Horațiu Moldovan și Răzvan Began, doi tineri goalkeeperi, care apără acum buturile unor echipe de top în Liga 1.
Mereu „în priză“, pregătit să-și ridice nivelul și gata de orice provocare, Berța se perfecționează mereu. Urmează Cursurile Școlii de Antrenori din cadrul FRF, iar în cursul acestei luni a încheiat cu brio unul dintre module. „Îi urăm succes în continuare! Multă baftă, don’ Flo!“, i-au transmis fanii AFC Hermannstadt, prin intermediul paginii de socializare.
În luna martie a acestui an, Școala Federală de Antrenori (SFA) a demarat primul curs pentru obținerea licenței UEFA B-GK, necesar pentru a respecta Directiva UEFA care obligă echipele din ligile profesioniste de fotbal din Europa să aibă sub contract antrenori de portari cu licența UEFA A-GK începând cu sezonul competițional 2023-2024. 26 de antrenori de portari au parcurs deja întregul proces de formare teoretică și practică, dar și activitate de mentorat. „Pe viitor, inițiativa SFA este de a crea un grup de specialiști în formarea și educarea viitorilor antrenori de portari. Aprecierile noastre sunt dedicate și celor 26 de cursanți cu potențial, și dorință de perfecționare, cei care au înțeles cât de importantă este această licență în continuarea carierei lor de antrenori de portari. Ne dorim ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulți colegi de la cluburile și academiile din România”, declara fostul interist Lucian Burchel, directorul SFA, la finalul ultimului modul din vară. (Dan GREAVU)