Florian Giubega este noul prefect al județului Sibiu. Numirea a fost aprobată vineri de Guvern

Florian Giubega a fost numit vineri, 30 octombrie, prefect al județului Sibiu, prin hotărâre de Guvern, la mai puțin de două săptămâni după demisia fostului prefect, Mircea Crețu.

Foto: PSD Organizaţia Municipală Sibiu

Organizația Municipală PSD Sibiu a salutat numirea colegului de partid printr-un mesaj pe Facebook. Social-democrații spun că au încredere că noul prefect „va aborda această responsabilitate cu seriozitate, echilibru și implicare, în spiritul dialogului instituțional”. Numirea lui Giubega face parte dintr-o serie de aproape 30 de prefecți numiți în ședința de Guvern de vineri.

„Organizația Municipală PSD Sibiu salută numirea colegului nostru, Florian Giubega, în funcția de prefect al județului Sibiu!

Această numire reprezintă un moment important și un prilej de apreciere pentru colegul nostru, căruia îi adresăm felicitări și îi dorim mult succes în exercitarea noului mandat.

Avem încredere că va aborda această responsabilitate cu seriozitate, echilibru și implicare, în spiritul dialogului instituțional și al colaborării în interesul comunității sibiene.

Îi dorim multă putere de muncă, înțelepciune în luarea deciziilor și cât mai multe realizări în noua funcție!

Felicitări, Florian Giubega! Mult succes!” – transmite PSD Sibiu.