Ei sunt jandarmii sibieni care au salvat viața unui bărbat găsit în stop cardio-respirator, marți seara

Alin, David și Adrian sunt jandarmii care au intervenit pentru a salva viața unui bărbat de 51 de ani care s-a prăbușit la pământ în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Cibinului. Victima era în stop cardio-respirator.

foto: IJJ Sibiu

Cei trei jandarmi au acționat imediat și au început să-i facă masaj cardiac victimei, procedură continuată până la sosirea ambulanței.
„Colegii noștri au acționat imediat, au apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 pentru a solicita ajutor specializat, iar până la sosirea echipajului medical i-au efectuat masajul cardiac.
Felicitări pentru modul în care ați gestionat această situație!”, au transmis reprezentanții IJJ Sibiu.
Periodic, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu sunt organizate sesiuni de instruire în domeniul acordării primului ajutor, conduse de personal specializat din cadrul ISU Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*