Foto. Bărbat căzut inconștient pe stradă. A ajuns de urgență la Târgu Mureș

Ieri, în jurul orei 21.00, pe strada Cibinului din municipiul Sibiu, jandarmii sibieni au observat un bărbat, care în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă a căzut la pământ.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Jandarmii au acționat imediat și i-au acordat primul ajutor, iar în același timp au apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 pentru a solicita ajutor specializat.

Văzând că persoana este în stare de inconștiență, jandarmii au procedat rapid la efectuarea masajului cardiac, până la sosirea echipajului medical.

Serviciul de Ambulanță Sibiu a trimis un  echipaj de tip B la fața locului.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Echipajul a continuat manevrele de resuscitare începute de către echipajul de Jandarmi (bărbatul de 51 de ani aflându-se în Stop cardio-respirator) și a cerut în sprijin un echipaj cu medic.

Echipajele SAJ au continuat manevrele de resuscitare până când inima bărbatului a început sa bată din nou și a fost transportat la UPU Sibiu.

Ulterior, a fost transportat la Tg Mureș pentru investigații și tratament.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*